Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



30.09.2014 00:19

Ieri, la Târgoviște,


A A

Prima zi din „Săptămâna prevenirii criminalității”

Prima zi din „Săptămâna prevenirii criminalității”
Anul acesta, în cadrul campaniei, se urmăresc cinci probleme de interes instituțional

V.V.


Ieri, 29 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a lansat, în cadrul unei conferințe de presă, cea de-a noua ediție a campaniei „Săptămâna prevenirii criminalității”.

În prima zi de campanie au fost organizate întâlniri cu elevi cărora polițiștii le-au oferit recomandări, explicații și exemple utile despre cum să se ferească pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, precum și despre consecințele săvârșirii de fapte antisociale. De asemenea, a fost lansat și Proiectul „Atenție! E viața ta!”- program ce urmărește conștientizarea tinerilor cu privire la importanța adoptării unor conduite antivictimale și antiinfracționale.

 

 

Vă reamintim că această campanie este derulată la nivel național de Poliția Română, iar anul acesta ea se va desfășura până pe 3 octombrie, urmărind cinci probleme de interes instituțional: delincvența juvenilă, victimizarea minorilor, furturile, infracțiunile comise cu violență și siguranța rutieră.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale