ALINA MAVRODIN VASILIU

De la un timp, ca din întâmplare şi nu prea, se discută despre „instituţia primei doamne” în România, asociată cu numele soţiei actualului preşedinte. Subiectul e sensibil, că şi doamna e la fel, iar societatea civilă din ţară şi de-afară nu ştie pe unde să-l gâdile.

Asta şi după ce, timp de 25 de ani, românii s-au mulţumit să constate că nevestele preşedinţilor sunt, în cel mai bun caz, decorative şi casnice. Dacă luăm în calcul că din 2005 încoace, rolul de „prima doamnă” a fost uzurpat de „prima amantă”, înţelegem de ce şi interesul public a fost gospodărit în interesul personal al famigliei politice, astfel reprezentate penal la vârf. Am mai scris (şi nu vreau să repet) despre ceea ce se cuvine să facă şi chiar fac primele doamne din lumea civilizată, care-şi servesc şi ţara, nu doar soţul.

De câteva zile, însă, constat un interes major în jurul doamnei Carmen Iohannis, pe care unii cred că n-ar putea-o vedea în exerciţiul funcţiunii decât dacă i-ar instituţionaliza activitatea. Mai pe şleau, dacă prima doamnă n-are la dispoziţie instituţie şi buget pe măsură, n-o s-o vedem prea curând la treabă. De altfel, actualul cuplu prezidenţial a stat mai mult despărţit în ultimele luni, doamna la Sibiu, domnul la Bucureşti, reunindu-se mai răruţ că-i mai drăguţ pe la casele lor. Noroc cu concediile! Pentru ele, familia Iohannis înţeleg că are o pasiune de dragul căreia cei doi şi-au lasă baltă toate interesele în ţară şi au plecat să se odihnească pe-afară.

Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar mi se pare total nepotrivit că doamna Iohannis n-a putut iniţia nici măcar o banală acţiune umanitară, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, timp de 5 luni, într-o ţară devastată de sărăcie. În schimb, şi-a făcut timp pentru două concedii, unul de Crăciun şi unul de Paşti, în locuri exotice, departe de sărăcia din România. Acum ce să înţelegem din noile discuţii care au pornit pe subiectul implicării „primei doamne” în activitatea publică? Păi, eu înţeleg că soţia preşedintelui Iohannis nu vine de la Sibiu la Bucureşti dacă nu se înfiinţează juridic instituţia „primei doamne”, cu sediu, cu buget, cu ştampilă, cu hangarale şi cu tot tacâmul din parale publice. Chestia asta au mai priceput-o şi nişte români din Diaspora, unii de prin Italia, care i-au transmis „primei doamne”, aflate recent cu soţul într-o vizită la Roma, că „ar trebui să se apuce de treabă şi fără să i se formalizeze instituţia”.

Este exact ceea ce cred şi eu. Fiindcă, repet, România are nevoie ca soţia preşedintelui ţării să nu mai facă pe discreta şi să dea dovadă de multă compasiune în fapte, nu doar în vorbe, faţă de milioanele de români sărăciţi şi umiliţi, care şi-au pus speranţa în „lucrul bine făcut”. În cazul doamnei Iohannis, care mai este şi profesoară, spun din proprie experienţă că pentru a te implica social în acţiuni umanitare nu-ţi trebuie decât credinţă şi voinţă. Celelalte se adaugă lor. Dacă doamna Carmen Iohannis ar fi organizat măcar atâtea acţiuni umanitare câte concedii şi-a făcut în ultimele cinci luni, n-aş mai fi comentat acum. Pe de altă parte, ca să-i iau apărarea, mă gândesc că nici mult votatul său soţ nu-şi lasă soţia să iasă în prim-plan, fiindcă a declarat, rar şi apăsat, la bilanţul primelor sale 100 de zile de mandat, că „instituţia primei doamne încă nu-şi găseşte loc în România”. Cred că la locurile pentru concedii s-a referit…

P.S. Dacă mai adaug aici că preşedintele României a declarat că vrea o dezbatere şi nişte studii pe acest subiect, cred că putem vorbi despre „prima doamnă”… mai la toamnă! După vacanţele estivale, desigur…

www.alinamavrodin.ro