Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



07.05.2015 00:19

Editorial


A A

"Prima doamnă"… mai la toamnă


ALINA MAVRODIN VASILIU


De la un timp, ca din întâmplare și nu prea, se discută despre „instituția primei doamne” în România, asociată cu numele soției actualului președinte. Subiectul e sensibil, că și doamna e la fel, iar societatea civilă din țară și de-afară nu știe pe unde să-l gâdile.

Asta și după ce, timp de 25 de ani, românii s-au mulțumit să constate că nevestele președinților sunt, în cel mai bun caz, decorative și casnice. Dacă luăm în calcul că din 2005 încoace, rolul de „prima doamnă” a fost uzurpat de „prima amantă”, înțelegem de ce și interesul public a fost gospodărit în interesul personal al famigliei politice, astfel reprezentate penal la vârf. Am mai scris (și nu vreau să repet) despre ceea ce se cuvine să facă și chiar fac primele doamne din lumea civilizată, care-și servesc și țara, nu doar soțul.

De câteva zile, însă, constat un interes major în jurul doamnei Carmen Iohannis, pe care unii cred că n-ar putea-o vedea în exercițiul funcțiunii decât dacă i-ar instituționaliza activitatea. Mai pe șleau, dacă prima doamnă n-are la dispoziție instituție și buget pe măsură, n-o s-o vedem prea curând la treabă. De altfel, actualul cuplu prezidențial a stat mai mult despărțit în ultimele luni, doamna la Sibiu, domnul la București, reunindu-se mai răruț că-i mai drăguț pe la casele lor. Noroc cu concediile! Pentru ele, familia Iohannis înțeleg că are o pasiune de dragul căreia cei doi și-au lasă baltă toate interesele în țară și au plecat să se odihnească pe-afară.

Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar mi se pare total nepotrivit că doamna Iohannis n-a putut iniția nici măcar o banală acțiune umanitară, sub înaltul patronaj al Președintelui României, timp de 5 luni, într-o țară devastată de sărăcie. În schimb, și-a făcut timp pentru două concedii, unul de Crăciun și unul de Paști, în locuri exotice, departe de sărăcia din România. Acum ce să înțelegem din noile discuții care au pornit pe subiectul implicării „primei doamne” în activitatea publică? Păi, eu înțeleg că soția președintelui Iohannis nu vine de la Sibiu la București dacă nu se înființează juridic instituția „primei doamne”, cu sediu, cu buget, cu ștampilă, cu hangarale și cu tot tacâmul din parale publice. Chestia asta au mai priceput-o și niște români din Diaspora, unii de prin Italia, care i-au transmis „primei doamne”, aflate recent cu soțul într-o vizită la Roma, că „ar trebui să se apuce de treabă și fără să i se formalizeze instituția”.

Este exact ceea ce cred și eu. Fiindcă, repet, România are nevoie ca soția președintelui țării să nu mai facă pe discreta și să dea dovadă de multă compasiune în fapte, nu doar în vorbe, față de milioanele de români sărăciți și umiliți, care și-au pus speranța în „lucrul bine făcut”. În cazul doamnei Iohannis, care mai este și profesoară, spun din proprie experiență că pentru a te implica social în acțiuni umanitare nu-ți trebuie decât credință și voință. Celelalte se adaugă lor. Dacă doamna Carmen Iohannis ar fi organizat măcar atâtea acțiuni umanitare câte concedii și-a făcut în ultimele cinci luni, n-aș mai fi comentat acum. Pe de altă parte, ca să-i iau apărarea, mă gândesc că nici mult votatul său soț nu-și lasă soția să iasă în prim-plan, fiindcă a declarat, rar și apăsat, la bilanțul primelor sale 100 de zile de mandat, că „instituția primei doamne încă nu-și găsește loc în România”. Cred că la locurile pentru concedii s-a referit…

P.S. Dacă mai adaug aici că președintele României a declarat că vrea o dezbatere și niște studii pe acest subiect, cred că putem vorbi despre „prima doamnă”… mai la toamnă! După vacanțele estivale, desigur…

www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale