„I-am mărturisit unui redactor al acestui ziar că, pentru mine, ziarul scris este sfânt! Întotdeauna, ziarul tipărit are o «vocaţie» deosebită, el reprezintă peste ani o amintire unică. Chiar şi îngălbenit (sau mai ales!) este o dovadă de rusticitate, de simbol şi… arhivă. De adevăr pur.

Printre sutele de exemplare, în care am publicat şi eu unele articole, se găsesc şi câteva zeci de numere din «Jurnal de Dâmboviţa». «Plantate» frumos în albume, ele sunt nu doar obiecte de arhivă, ci şi trăiri. Pentru fiecare articol publicat am şi câte o amintire… suplimentară! Ştiu că în ziua apariţiei articolului respectiv am avut o problemă – alta decât bucuria publicării – şi astfel îmi reîntregesc clipele trecutului.

De ce scriu aceste rânduri? Consider că sunt foarte mulţi oameni care au ceva de spus (de scris, mai bine zis) şi nu ştiu de ce nu o fac, astăzi, când au acest drept. Un ziar liber, deschis tuturor oamenilor, cum este «Jurnal de Dâmboviţa», le poate uşura multe gânduri! Eu fac acest lucru şi pot spune că am îndreptat multe lucruri nelalocul lor, din oraşul în care locuiesc şi chiar din comuna de unde mă trag!

Totul este să existe sinceritate, să spui lucrurilor pe nume, să le aşezi frumos în pagină şi să le trimiţi cu încredere ziarului. Ştiu că există oameni cu inspiraţie literară, cu propuneri de valoare administrativă, cu opţiuni şi viziuni. De ce nu fac un pas spre cunoaşterea lor? Trebuie să existe un sentiment al trăirii. Un imbold prin care să nu mai considerăm presa doar un mijloc de a citi despre alţii, ci şi de a citi despre noi, prin noi.

Personal, mărturisesc că niciodată nu am fost refuzat în a publica un articol în «Jurnal de Dâmboviţa», niciodată nu mi s-au impus reguli în scrierea materialelor şi – cel mai important – niciodată nu mi-au fost modificate frazele! Aşadar, stimaţi cititori, încercaţi şi dumneavoastră să intraţi în cuvântul scris şi nu veţi avea nimic de regretat. Repet, este un sentiment al trăirii”.

Vasile Neagu