Teme principale

Prima pagină (PDF)

Newsletter

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



12.01.2018 00:20

Târgoviște, singurul municipiu din țară care a reușit să obțină o astfel de facilitate


A A

Premieră: finanțare nerambursabilă pentru stații de mașini electrice

Premieră: finanțare nerambursabilă pentru stații de mașini electrice

❚ Valoarea aprobată pentru cele patru stații de încărcare a vehiculelelor electrice se ridică la suma de 630.000 lei ❚ Contractul a fost deja semnat, iar investiția va pune Târgoviștea pe harta orașelor eco ❚ Din totalul de 11 stații aprobate la nivel național în cadrul programului amintit, patru vor fi amplasate în Târgoviște

ANA MARIA POPESCU

 


 

Vești bune pentru municipiul Târgoviște din zona finanțărilor cu fonduri europene! Cu sprijin financiar extern, municipiul reședință de județ intră în rândul orașelor europene moderne care pun preț pe protejarea mediului. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru un proiect extrem de important pentru oraș care privește construirea mai multor stații de încărcare pentru vehicule electrice. Potrivit edilului Cristian Stan, Târgoviștea este singurul municipiu care a reușit să obțină finanțare nerambursabilă pentru o asemenea investiție. În cadrul proiectului, care are o valoare de 630.000 lei, se vor construi la Târgoviște stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în patru puncte ale municipiului. Acestea vor fi amplasate astfel: pe Centură, în zona Complexului Turistic de Natație, în centru, în vecinătatea Bibliotecii Județene, în zona stadionului, pe strada Justiției, dar și în zona 2 Brazi, în parcarea de lângă Piața Bărăției.

„Încă o veste bună din zona finanțărilor nerambursabile. Am semnat contractul de finanțare aferent construirii unor stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul «Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in». Valoarea finanțării este de 630.000 lei și vizează construirea a patru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în următoarele locații: strada Ialomiței, în vecinătatea Complexului Turistic de Natatie, strada Justiției, lângă stadion, parcarea de lângă Piata Bărăției, parcarea de langa BRD, vis-a-vis de Biblioteca Județeană. Municipiul Târgoviște este singura unitate administrativ teritorială din România care a obținut finanțarea în cadrul acestui program. Astfel, din totalul de 11 stații aprobate la nivel național în cadrul programului amintit, patru vor fi amplasate în Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Polițiștii dâmbovițeni, cu ochii pe „tăietorii de lemne”
IAR VOM ALEGE O STAFIE?
Ședință-record la CJD
Lt.col. Matei Mihai, noul prim-adjunct al Jandarmeriei Dâmbovița
Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești
Primarul din Castellon de la Plana vizitează Târgoviștea
O ROMÂNIE EXILANTĂ
Dispar crescătorii de animale
Lucrări agricole… pe datorie
IUDA STRIGĂ... IUDA!

Editorial

IAR VOM ALEGE O STAFIE?

GEORGE COANDĂ


Uite Iohannis, nu e Iohannis, ala-bala portocala, ghici ghicitoarea mea cine va candida la mărețul fotoliu de la Cotroceni din partea istoricului partid național al liberalilor la prezidențialele de la anu’?! Zvonistica este deja în plină desfășurare: cică Klaus Werner Iohannis nu mai are chef să mai stea o tură la Cotroceni; sau că l-ar vrea, chiar dacă el nu s-ar vrea, cineva din niște... [citește tot...]


Follow artpress_tgv on Twitter






Poșta redacției: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in secțiunea dedicată postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale