Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.06.2014 07:09

Editorial sportiv :: Lovitura de la colț


A A

Porumbiță, mută-ți cuibul!

Porumbiță, mută-ți cuibul!

COSTIN MIHAI


 

Mi s-a acordat așa de multă atenție în ultima perioadă, de când Chindia a luat-o la vale, încât am ajuns subiectul principal de discuții pe la televiziuni ori prin mediile sportive. Cunosc strategia asta, apare după fiecare eșec major al unui proiect sportiv local, iar looser-ii basculează spre mine neputința personală, încercând să mă transforme în dușmanul echipei și al sportului.

 

Aș fi preferat să-mi scoată ochii cu o promovare în Liga a II-a, însă nu au fost în stare să o obțină, chit că au beneficiat de condiții extraordinare. Păi dacă nici atunci când ești sprijinit puternic nu poți progresa, încât să te desprinzi de competiția sătească din eșalonul trei, ce rost mai are să plătim în continuare din bani publici asemenea “valori”? Vorba lui Puiu Neagu, Rapidul a promovat în Liga I într-o sărăcie lucie, neavând nici pe departe condițiile Chindiei.

Revenind la strategii, am impresia că individul ține cu tot dinadinsul să le aleagă pe cele mai neinspirate. Spre exemplu, cu fiecare apariție televizată reușește să enerveze ori să deranjeze așa de multă lume, încât au ajuns să ne contacteze oameni cu greutate din fenomen, pentru a-i mai tăia din... aripi. Gălăgios și obraznic, otopenarul a căutat în permanență scandalul, tulburând liniștea echipei.

 

Până și colaboratorii s-au plictisit de el, lucru care a ajuns și la urechile asociaților. Am aflat unde a fost vinerea trecută, când Chindia a jucat la Bradu, însă nu i-a ieșit nimic, mai degrabă doar i-a enervat pe unii. O să scriu ce discuții s-au purtat în vestiar și după meciul tur cu Bradu, din play-off, când s-a terminat 4-1 și nu 3-1. O să aflați și ce l-a nemulțumit cu adevărat pe Sandu Oprea, administratorul public al județului, prezent la meciul pierdut cu Fortuna la Târgoviște, și aici cu multe semne de întrebare.

 

O să revin și asupra umilinței cu Urban Titu, din turul campionatului, dar și a remizei de lângă Turnul Chindiei, cu FCM Târgoviște. Știți că există o plângere înregistrată la Parchet pe aceste ultime subiecte? Bănuiesc că vă interesează și de ce s-a desființat cu adevărat CS Otopeni, de unde ar fi dispărut până și dozatoarele de apă. Sunt multe de scris, în serial, iar oamenii au început să ia atitudine, să spună ce au pe suflet, să ceară schimbări. Și așa nemulțumiți că s-a mai ratat obiectiv, nu mai trebuia agitați de președintele Chindiei.

 

Acum îi cer să plece, pe bună dreptate, fiind părtaș la rușinea de a rata o promovare, având șase puncte avans înainte de play-off. Nu-mi fac probleme că individul nu-și va găsi un alt club unde să trăiască din bani publici, are grijă partidul de asta. Eu cred că ar fi avut șanse să continue la Târgoviște, dacă adopta un ton civilizat și era mai discret în această perioadă de nemulțumire și de frustare. A ieșit în față, a provocat scandal, punându-și în cap mulți oameni puternici. Mult mai abili au fost cei doi antrenori, Silviu Dumitrescu și Sică Bârdeș.

 

În timp ce primul a acceptat dialogul, recunoscându-și greșelile, celălalt a preferat discreția, manipulându-i pe alții să-i facă jocurile și să-i apere interesele. Simplul fapt că “Jurnal de Dâmbovița” a luat decizia de nu-i mai publica numele acestui personaj aterizat de la Otopeni în fruntea clubului Chindia spune mai multe decât orice comentariu. Nu accept ca produsul nostru de presă să fie tratat în batjocură și târât în derizoriu de oameni care nici măcar nu conștientizează nivelul de degradare pe care l-au atins. Le mulțumesc celor care au ținut să ne fie alături și îi asigur că nu vom ceda acestor mizerii!

 

Dacă până acum au crezut că exagerez, constat că și alți colegi jurnaliști care au luat atitudine despre ce se petrece la Chindia au ajuns să fie terorizați și amenințați telefonic, adică șantajați. Uite că nu toți scriem la comandă. În timp ce unii nici măcar nu sunt plătiți pentru munca prestată și fac presă din pasiune, alții își ridică salariile din pușculița partidelor. Despre ce vorbim?

 

P.S. S-a tot bătut monedă pe o întâlnire avută cu președintele Chindiei, la un restaurant din Târgoviște, în momentul în care a preluat echipa, vara trecută. Eu sunt un om de onoare și nu am scris sau vorbit niciodată despre ce s-a discutat acolo. Cum nu am făcut-o nici atunci când am stat la aceeași masă cu asociații Chindiei. Și nici nu intru cu bocancii în viața personală a nimănui, chiar dacă alții îmi amenință inclusiv familia.

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Liniște pentru Diego Longo! Nu-l mai deranjați!
Chindia trebuie să iasă din această stare
Echipa lui Miriuță a căzut din teleguță
Sportivii dâmbovițeni merită mai mult
Ieșirea din infern
Să salvăm Chindia de la retrogradare!
Mai e puțin...
E nevoie de puncte!
În linie dreaptă către noua stagiune
Proiect interesant


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale