Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



08.12.2016 00:15

POLITIC


A A

Ponta (PSD): Îi ajut pe cei de la PRU pentru că spun ce gândim și noi, dar nu avem curaj să spunem

Ponta (PSD): Îi ajut pe cei de la PRU pentru că spun ce gândim și noi, dar nu avem curaj să spunem

Candidatul PSD pentru Camera Deputaților, fostul prim-ministru Victor Ponta, a declarat marți seara, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Năsăud, că îi ajută pe cei de la PRU deoarece acest partid are curajul să spună ceea ce social-democrații gândesc, dar nu spun pentru că ar fi „timizi”. „Eu nu am fost (de acord să îmi folosească imaginea - n.r.), dar îi ajut. Spre deosebire de Cioloș, care a fost de acord și nu îi ajută, eu nu am fost de acord, dar pe ei îi ajut, pe PRU. ªi eu cred că PRU, dacă intră în Parlament, o să sprijine guvernul PSD. ªtiți de ce îi ajut? Pentru că cei de la PRU, în ultimul timp, au început să spună tot ce gândim și noi, dar nu avem curaj să spunem. Că și noi, pesediștii, tot cam așa gândim despre faptul că mai vrem și noi să ne conducem singuri țara, să nu ne mai spună tot timpul cineva de la Bruxelles. Dar noi nu avem curaj să spunem, pentru că noi suntem un partid mai timid, și atunci ne place că cei de la PRU spun ce gândim noi și noi nu avem curaj să spunem”, a afirmat Ponta. Întrebat despre faptul că PRU îl propune pentru funcția de premier, Victor Ponta a spus că nu va ocupa el această funcție, dar a ținut să remarce că „fiecare face campanie pentru altcineva”. „Nu o să fiu nici eu (premier — n.r.), nici domnul Cioloș. Dar nu vă luați după cele două pliante, nici după pliantul PRU, nici după pliantul PNL! Vedeți, trăim într-o țară ciudată, în care fiecare face campanie pentru altcineva. PRU mă propune pe mine, eu votez PSD, PNL îl propune pe Cioloș, Cioloș l-ar vrea pe Dîncu, Dîncu pe PSD și tot așa, ne învârtim între noi”, a afirmat Ponta. În ceea ce privește rezultatele alegerilor parlamentare, fostul premier crede că PNL nu va reuși să treacă pragul de 30%.”Cred că PSD va ieși pe primul loc, la o diferență foarte mare de locul doi, adică undeva cu 40% și PNL mult sub 30% și cred că PSD va face o majoritate stabilă în Parlament alături de ALDE și s-ar putea și alături de PRU”, a mai spus Victor Ponta.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Meci crucial pentru Chindia
A murit actrița Georgeta Luchian Tudor, soția rapsodului Tudor Gheorghe
Guvern: Rezultatul testului făcut de Premierul Orban pentru COVID-19, negativ; va rămâne în carantină până joi
Tăriceanu: Măsura decretării stării de urgență trebuia luată cu ceva timp în urmă
Cabinetul Orban a depus jurământul de învestitură în funcții
Poate Moldovan să salveze Chindia?
Moțiunea de cenzură ‘’Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot’’ a fost respinsă, marți, de Parlament. Au fost înregistrate 200 de voturi favorabile, 7 împotrivă și 3 abțineri, fiind ne
Premierul a transmis președintelui propunerile de numire a noilor miniștri
Cuc, la semnarea a trei contracte de infrastructură: Domnilor constructori, nu vă mai bateți joc de subcontractorii români
UE sprijină sectorul de tipărire și publicare


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale