Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



30.12.2014 00:17

Compartimentul de Prevenire ISU are recomandări pentru evitarea situațiilor neplăcute


A A

Pompierii dâmbovițeni, mobilizați pentru un Revelion în siguranță

În această perioadă, cadrele Inspecției de Prevenire din Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița desfășoară o serie de activități preventive la hoteluri, cabane, vile, moteluri și unități unde se organizează Revelionul. Organizatorii sunt instruiți în vederea asigurării și respectării măsurilor ce se impun pentru evitarea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor.

Pentru ca trecerea în noul an să fie un prilej de bucurie, iar sărbătorirea acestui moment să nu fie umbrită de evenimente nedorite, Inspecția de Prevenire reamintește câteva recomandări: numărul persoanelor participante să nu depășească capacitatea maximă admisă; culoarele și căile de evacuare să fie menținute libere, să fie marcate și iluminate corespunzător; asigurarea bunei funcționări a tuturor mijloacelor de apărare împotriva incendiilor; evitarea suprasolicitării instalațiilor electrice sau supradimensionarea siguranțelor fuzibile din tablourile electrice; afișarea planurilor de evacuare; în spațiile destinate fumătorilor se va asigura un număr suficient de scrumiere, iar scrumierele cu picior se vor amplasa la o distanță de cel puțin 1,5 m față de perdele și draperii; mașinile de gătit, grătarele, aragazurile, cuptoarele, plitele se vor amplasa la distanțe de siguranță față de elementele și materialele combustibile; se vor asigura rezerve de hrană, apă, medicamente, dotarea cu generatoare de curent și carburant suficient în locațiile izolate din zona montană.

Jocurile de artificii se organizează numai cu respectarea prevederilor legale, referitoare la obținerea acordurilor și autorizațiilor necesare, respectarea distanțelor de siguranță, asigurarea măsurilor de supraveghere și intervenție.

Recomandări pentru turiști: identificați căile de acces și evacuare în caz de urgență și informați-vă cu privire la modul de comportare și acțiune în cazul producerii unui eventual incendiu, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte; în spațiile de cazare nu folosiți consumatori electrici improvizați și nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată; nu fumați, decât în locurile special amenajate; supravegheați permanent copiii și vorbiți-le despre pericolul de incendiu; parcarea autoturismelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces; folosirea artificiilor se va face numai în locuri în care nu există pericol de izbucnire a unui incendiu; nu utilizați materiale explozive și/sau obiecte artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice; anunțați rapid incendiile pe care le observați.

Înainte de a părăsi spațiul comercial, biroul sau locuința și după terminarea evenimentului (pentru organizatori): verificați instalația electrică, instalația de alimentare cu gaze și mijloacele de încălzire, asigurându- vă că: nu ați uitat mijloace de încălzire electrice sau alți consumatori electrici sub tensiune; ați oprit alimentarea cu gaze a sobelor sau a aparatelor de gătit; ați stins focul în sobele alimentate cu combustibil solid. Toate subunitățile ISU Dâmbovița sunt pregătite pentru a face față evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, cu speranța să fie cât mai puține.

 

Compartiment informare și relații publice al ISU Dâmbovița



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” a omagiat Cartea
Marian Tănase, noul subprefect al județului Dâmbovița
,,Anul acesta mielușelul nu prea va mai fi pe mesele oamenilor’’
Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale