Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



11.05.2016 00:17

Semnal de alarmă de pe Valea Dâmboviței


A A

Pomicultorii s-au pus cu drujbele pe ionatani

Pomicultorii s-au pus cu drujbele pe ionatani
America și Europa au renunțat de mult la ionatan, un soi pretențios și sensibil. Din păcate, din ce în ce mai puțini pomicultori dâmbovițeni se mai încumetă să-l păstreze

❚ Din păcate, în ultimii ani, acest soi de meri care, în Europa, se mai cresc doar pe Valea Dâmboviței a avut mari probleme în special la păstrare ❚ Înregistrând pagube, inițial 15-25%, iar apoi 80- 90%, pomicultorii s-au săturat și, așa cum semnalează președintele Asociației Pomicultorilor Dâmbovița, s-au pus pe tăiat ionatanii, încercând alte soiuri mai profitabile ❚ Alte două probleme semnalate, pentru care se pare că nimeni nu are rezolvare sunt: programul „Mere în școli” la care nici anul acesta nu au acces pomicultorii dâmbovițeni și lipsa asocierilor, pe care toată lumea le vrea, dar nimeni nu se înhamă să le înceapă

interviu cu ing. Ion Oprea, președintele Asociației Pomicultorilor Dâmbovița

VIOLETA STANCIU


Rep.: În afara mărului care deține supremația în rândul pomilor fructiferi de pe Valea Dâmboviței, care sunt celelalte soiuri de pomi cultivați în acest important bazin pomicol al județului ?

- Cireșul este plantat destul de puțin la noi. Anul trecut au apărut câteva plantații moderne și de cireș. Eu sunt curios, pentru că sunt chiar lângă mine, să văd cum se dezvoltă. Prunul văd că începe să mai revină... Problema este că mărul se taie la greu, mai ales soiul ionatan. Acesta ne-a creat probleme anul trecut, la păstrare, deci probleme ce nu le-am mai văzut de câțiva ani de zile. De regulă există probleme în fiecare an cu ionatanul, dar procentul este undeva la 15-25%, dar în 2015 s-a dus la 80- 90%, ceea ce este destul de grav. Pentru că s-au săturat de această situație, oamenii au început să pună drujba pe ei. Numai eu sunt altfel și merg înainte cu acest soi. Am și eu un fix cu ionatanul.

Rep.: Ce se mai întâmplă cu Programul „Mere în școli”? Sunt angrenați și pomicultorii de pe Valea Dâmboviței în acest program?

- Acest program se derulează la fel ca și până acum, cu aceleași firme... Din păcate, nu s-a schimbat nimic. De exemplu eu nu vreau ca acest program să se deruleze pe județ. Vreau să fie împărțit județul în sectoare și licitațiile să se facă pe sectoare, astfel încât un producător din Voinești să poată intra pe sector și să asigure 90 sau 120 de zile cât este mărul în școli. Este greu să intre micii producători în acest program.

Rep.: Ce ne puteți spune despre asocierea micilor producători din județul Dâmbovița? Au început să se asocieze?

- Nu, dar cred eu că trebuie s-o facă pentru că, iată, rămân cu marfa nevândută și atunci trebuie găsită o soluție. Problema este că asocierea pe termen scurt nu este profitabilă. La început omul pierde și nu vrea nimeni să se asocieze ca să piardă. Eu am stat de vorbă cu câteva grupuri de producători care vor să se asocieze și le-am explicat. Nu înseamnă că dacă ți-ai făcut grup de producători, ai și vânzarea asigurată. Trebuie să-ți angajezi un băiat deștept care să se plimbe în jumătate de țară, în toate magazinele, nu numai în supermarketuri, la fel ca la farmacii, cu hârtiuța și cu mostre... Acest director de marketing trebuie să-l plătești, să-i dai o mașină, care l-a început s-ar putea să fie doar o plimbare, fără rezultatele scontate, cel puțin în prima parte, până se încheagă relațiile. Deci sunt costuri. Asocierea este așa, toată lumea vrea, dar să facă altcineva. Toată lumea spune să se facă asocierea, să se facă un centru de colectare, dar să-l facă altcineva, el să se ducă doar să ducă marfa și, dacă sar putea, să-i dea și banii pe loc. Nu mai există așa ceva, a fost odată, e de domeniul trecutului. Însă am spus-o de nenumărate ori, când o să-i ajungă cuțitul la os, o să facă și lucrul acesta fără să-i mai zică nimeni.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

"Nu cred că aș fi învățat limba română dacă nu mi-ar fi plăcut poporul român!"
Greva de la QUADRA merge înainte!
Recensământul populației, în faza recenzării la domiciliu,
„La COS Târgoviște, salariile sunt dezamăgitor de mici”
Majorarea salariului minim... la alegere!
„Sunt 200 de șomeri înregistrați la AJOFM care ar putea să revină”
„Automecanica Moreni stă mai bine decât fabricile de la Cugir”
Îngrijorări sindicale legate de conflictul Rusia – Ucraina!
Societățile din Apărare nu au bugetele aprobate pe 2021
Alianța de guvernare PSD-PNL, sub lupa sindicală


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale