Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



24.08.2015 00:09

Editorial


A A

Polițiștii - victimele politicienilor corupți

Polițiștii - victimele politicienilor corupți

ALINA MAVRODIN VASILIU


Povestea tragică a polițistului bucureștean Gheorghe Ionescu, omorât la datorie de-un patron turc care conducea criminal, a dezgropat în aceste zile și drama polițistului din Târgoviște care zace de 5 ani în comă. Îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, toată campania de presă făcută în cazul polițistului dâmbovițean, campanie ale cărei dedesubturi politice au ieșit la iveală ca uleiul deasupra apei.

Și asta pentru că polițiștii dedicați trup și suflet meseriei lor au fost mereu victimele sigure ale unui sistem judiciar îngăduitor, blând și milostiv cu interlopii, cu violatorii, cu bătăușii, cu traficanții, dar și cu politicienii corupți care le acordau protecție acestora. De-aia și-au luat-o-n cap cu toții, încât nici polițiștii nu mai sunt în siguranță, darămite simplii cetățeni. Și ca să confirme parcă regula, încă un polițist a ajuns grav rănit la spital după ce în acest weekend a vrut să oprească o beizadea care gonea cu bolidul pe… plaja din Mamaia! Ceva de groază!

Lipsa de respect față de lege și față de oamenii care sunt angajați ai instituțiilor statului anume ca să o slujească și să o aplice în cazul răufăcătorilor a devenit atât de evidentă, încât avem de-a face în România cu un fenomen penal foarte periculos. Tocmai ce i-am văzut fețele hidoase în grozăvia violului din Vaslui, în care procurorul de caz n-a făcut recurs la prima decizie a judecătoarei, lăsându-i în libertate spre disperarea familiei fetei violate, asupra căreia s-au făcut luni de zile presiuni ca să-și retragă plângerea și să se împace cu violatorii.

Și dacă n-ar fi ajuns acest caz în atenția presei, probabil că nici procurorul și nici judecătoarea n-ar fi fost acum cercetați de CSM și nici violatorii n-ar fi fost băgați după gratii. Cred că v-ați îngrozit și dvs văzând ce porniți erau unii dintre părinții violatorilor pe… polițiștii care veniseră să le ridice odraslele, găsindu-le cusur oamenilor legii și nicidecum propriilor progenituri încătușate pentru viol în grup. Și presei, da, că era să uit, presei îi găsiseră vina de a fi insistat pe acest caz.

De ce am rememorat episodul Vaslui? Pentru că într-un fel seamănă cu cel petrecut acum 5 ani la Târgoviște. Interlopul care i-a dat c-o sticlă-n cap polițistului Codruț Oprea într-un bar s-a răzbunat pe acesta tocmai fiindcă îl anchetase într-un caz foarte grav, în care o bătuse crunt pe fata unui alt polițist dâmbovițean. Procurorul de caz, Iulian Preda, l-a lăsat însă în libertate pe agresor, timp în care părțile s-au împăcat. Ce ușurare pentru procuror!

Opinia publică avea să afle, însă, din presă, că „împăcarea părților” s-a datorat de fapt presiunilor făcute asupra familiei fetei, întrucât interlopul făcea parte dintr-o grupare protejată politic, care avea mare influență în poliție. Cauza? Electorală! Bani și voturi masive pentru puterea de la acea vreme. Așadar, interlopul lăsat în libertate, care o călcase în picioare pe fata unui polițist, șef de post într-o localitate dâmbovițeană, s-a răzbunat apoi pe polițistul care a anchetat cazul.

Răzbunarea a fost cruntă! Aflat într-o misiune specială, într-un bar din Târgoviște, proprietate a unui politician al puterii, polițistul a fost lovit cu o sticlă în cap de interlop și redus la… tăcere. E în comă de 5 ani! Un bărbat în floarea vârstei, sportiv, puternic, dedicat meseriei de polițist a devenit o legumă pe un pat de spital, spre disperarea părinților săi. Apropo, cum s-or fi simțit aceștia când șeful Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița de la acea dată s-a grăbit să declare presei, după ce abia îl vizitase Nașul PDL, că polițistul nu fusese în timpul serviciului? S-a dovedit ulterior că fusese!

Asta așa… ca să înțelegem mai bine contextul politico-penal cu care de multe ori se luptă polițiștii, pe viață și pe moarte. Și chiar jurnaliștii! Nu de puține ori auzim în jurul nostru spunându-se ceea ce și noi bombănim cu năduf: lumea a luat-o razna de-atâta corupție. A luat-o, cum să n-o ia, din cauza compromisurilor politice cu lumea interlopă, care au depășit orice imaginație.

Păi când polițiștii prost plătiți aleargă cu motocicletele sau cu loganurile ca să oprească bolizii unor derbedei plini de bani care fac ravagii pe șosele, poți să nu te-ntrebi de partea cui au fost atâția ani cei care au condus Ministerul de Interne? Dar puterile astea politice sub care a fost tâlhărită România?

 

 www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)
Carambol european
Incertitudini mioritice


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale