DAN LUCA

2019 are menirea să fie un an de referinţă pentru Uniunea Europeană. Brexitul, cu sau fără acord, lasă structura comunitară fără „copilul teribil”, Marea Britanie.E bine? E rău? Greu de dat un răspuns imediat, factual, fără emoţiile despărţirii. Este însă important să vedem ce facem cu restul familiei europene. Nu putem trăi în trecut şi compromite viitorul. Câteva repere sunt benefice pentru cei interesaţi de dinamica centrifugii europene: ●Germania e foarte puternică şi va domina deschis jocurile europene în anul 2019. Cancelarul Merkel se va ocupa de UE, fiindcă doreşte şi poate. Ursula von der Leyen are ?ansa de a întruchipa direcţia germană a UE prin alegerea sa ca Preşedinte al Comisiei Europene. ●Franţa are nevoie de Germania şi Germania are nevoie de Franţa. Doar împreună se poate redresa industria franceză, iar proiectul campionilor europeni e manuşa perfectă pentru un Emmanuel Macron sub mare presiune internă. Iar Franţa poate să preia liniştită conducerea apărării europene după plecarea britanicilor… ●E nevoie de o viziune îndrăzneaţă a viitorului european, dar acest proiect e bine să fie comunicat şi implementat de cei aflaţi la butoanele decizionale. Cel mai plauzibil pol de putere actual este binomul Merkel- Macron, în jurul căreia gravitează diverse guverne de ţări europene şi coaliţii doctrinare. din 26 mai 2019, dar are nevoie de o reîmprospătare, redefinire. Creştin-democrat? Patriotic? Familie? Doctrină sau pol de putere? Să nu uităm că EPP are o problemă mare în ţările fondatoare, mă refer la Franţa, Italia, dar şi la situaţiile din Olanda sau Belgia… ●Dilema stângii europene e enormă. În Germania nu are loc din cauza politicilor sociale ale actualului cancelar, în Franţa e haos total după Hollande, în Italia nu se regăseşte după momentul de glorie “Renzi 2014”, iar în Spania, deşi la putere, e multă volatilitate.Poate e nevoie să redefinim Stânga. Socialdemocraţi? Socialişti? Comunişti? Stânga sau Stânga Radicală? Greu… ●Liberalii sunt o forţă pro-europeană, chiar federalistă la nivel european, dar este suficient pentru a intra în jocul marilor decizii europene? ●Lumea mizează pe Verzi... mai ales că europenii doresc continentul european să fie “campion mondial al mediului curat”. Da, ideea prinde şi are impact, dar realitatea politică este alta… multe ţări europene nu aveau nici un eurodeputat verde înainte de alegeri şi situaţia nu s-a schimbat enorm nici în mai 2019. ●Forţele anti-europene au câştigat teren la viitoarele alegeri europene.Cu siguranţă vom avea reconvertiri politice mai ataşate de pragmatismul patriotico- naţionalist decât de proiectul european. E greu însă să ieşi din spirala negativă atâta timp cât marile teme europene sunt migraţia, securitatea, terorismul, apărarea, chiar şi fake news… ●Trebuie readuse în spaţiul public teme europene pozitive, precum piaţa internă, bugetul euro, competitivitatea companiilor europene, locurile de muncă, pieţe deschise, standarde ecologice, digitalizare. ●Instituţiile europene nu sunt perfecte, şi e loc pentru mai multă conectare cu cetăţenii, dar fără doar şi poate sunt exemple pentru alte continente.Să privim şi partea plină a paharului… ●Calibrarea fină a viziunii europene este crucială în anul 2019. O ambiţie fără margini poate să fie însă un bumerang, aşa cum a fost proiectul constituţiei europene din 2005. Dar nici o reîncălzire a tocăniţei europene nu poate să fie răspunsul aşteptat de cetăţeni. Viziunea trebuie să abordeze chestiuni practice, nu doar cele legate de valori. Riscăm să avem forţe anti-sistem european care vin cu mesaje clare şi eficiente.