În învățătura noastră ortodoxă, spunem că toate au fost create de Dumnezeu Tatăl prin Fiul, în Duhul Sfânt. Așadar, Duhul Sfânt nu se manifestă doar la Cincizecime, ci, raportându-ne la creație, Îl găsim de la începuturi, după cum se arată în cartea Genezei: „La început, a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 1-2). Împreună- lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi o vedem și la crearea omului: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26) iar participarea Duhului Sfânt este amintită de Elihu lui Iov când îi spune: „Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieții mele” (Iov 33.4).

În Crez mărturisim că Duhul Sfânt „a grăit prin prooroci”, pregătind lumea pentru lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu – Cel ce s-a întrupat „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”. La Botezul Domnului, vedem pe Duhul pogorându-se peste Iisus „în chip de porumbel”.

Şi totuși, ce sărbătorim astăzi, ce a intervenit nou în lucrarea Duhului Sfânt?

Căderea omului în păcat a întrerupt desăvârșirea chipului lui Dumnezeu în om, urcușul spre asemănarea cu El. Iisus Hristos vine și restaurează firea noastră omenească, fiind numit de Sfântul Apostol Pavel ca noul Adam. Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Iisus Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Pogorârea la om a lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, este, astfel, indispensabilă desăvârșirii omului. Nu întâmplător, Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragoste de Hristos sunt doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt”.

Așadar, lucrarea Duhului Sfânt în fiecare dintre noi, este una de transformare autentică, ontologică și nu o simplă aliniere la o conduită morală „frumoasă”, conduită transformată, nu de puține ori în scop al existenței noastre și limită superioară a vieții noastre religioase. Aceasta trebuie să vină ca o consecință firească a lucrării harului lui Dumnezeu în noi prin Sfintele Taine ale Bisericii.

Pr. Dan Ilie, Parohia Aninoasa