Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.12.2017 00:21

La Târgoviște, peste câteva zile


A A

Podul de la Valea Voievozilor, redat circulației cu restricții

Podul de la Valea Voievozilor, redat circulației cu restricții

❚ Se va circula pe un singur fir, iar pentru început va fi permis accesul doar autovehiculelor cu o greutate mai mică de 3,5 tone ❚ Deoarece circulația nu se va deschide în totalitate, așa cum au spus inițial autoritățile, primarul Cristian Stan a explicat ieri motivele pentru care până acum acest pod a fost reparat doar în proporție de 90% ❚ Apariția problemelor financiare a stopat lucrările o perioadă, iar după ce acestea au fost rezolvate, deși s-a lucrat în forță, nu s-a putut recupera în totalitate timpul pierdut, însă per total proiectul centurii are toate șansele să fie dus la capăt conform termenelor

ANA MARIA POPESCU

 


 

Peste câteva zile, primarul municipiului Târgoviște dă asigurări că se va da drumul circulației pe podul de la Valea Voievozilor, obiectiv care a intrat în reparații capitale în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a șoselei de centură a municipiului reședință de județ. Este adevărat că circulația nu se va deschide în totalitate circulația, așa cum au spus inițial la începerea lucrărilor edilul municipiului și constructorul, dar ieri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Cristian Stan a explicat motivele pentru care până acum acest pod a fost reparat doar în proporție de 90%. Și asta pentru că, între timp, au apărut câteva probleme financiare, popriri pe conturile unuia dintre constructori, lucru care a dat peste cap situația și care a dus la producerea unor întârzieri, care vor fi însă recuperate în următoarea perioadă. Apariția problemelor financiare a stopat lucrările o perioadă, iar după ce acestea au fost rezolvate, deși s-a lucrat în forță, nu s-a putut recupera în totalitate timpul pierdut, drept pentru care nici termenul de finalizare nu a putut fi respectat. Acesta este motivul pentru care podul va fi zilele următoare redeschis circulației rutiere doar pe o singură bandă de mers, traficul va fi semaforizat, iar pentru început circulația va fi permisă doar autovehiculelor cu o greutate mai mică de 3,5 tone. Pentru a nu bloca și mai mult lucrurile, edilul nu a spus până acum motivele pentru care nu s-a lucrat o vreme la pod și care au dus la întârzieri și nerespectarea termenului de finalizare, drept pentru care „cârcotașii” și-au intrat în rol, au profitat de această lipsă de comunicare și au demarat criticile la adresa administrației locale.

„În momentul de față, ca și stadiu fizic, ne aflăm undeva la 10%”

Primarul Cristian Stan a vorbit ieri public despre toate problemele acestui proiect, despre toate situațiile întâmpinate și, în premieră, despre „discuțiile aprinse” avute cu constructorii, fie ei români sau străini. „S-au încheiat cele mai importante lucrări la podul de la Valea Voievozilor: betonarea căii de rulare, mâine (n.n. -astăzi) sau poimâine (n.n. - mâine) se va asfalta, urmând ca deschiderea circulației să se facă, în funcție de probele de rezistență a betonului, fie vineri, fie la începutul săptămânii viitoare, luni, cel târziu marți. (…) Am făcut eforturi deosebite pentru a reuși să ajungem în această situație. A fost un moment în care constructorul nu a reușit din punct de vedere financiar să facă ceea ce trebuia o anumită perioadă, iar la acest moment vă pot spune că sunt într-adevăr optimist, pentru prima dată de la debutul lucrărilor, că proiectul va fi finalizat anul viitor. De ce spun acest lucru?! Liderul de asociere avea o poprire pe conturi, Primăria Târgoviște era terț poprit, motiv pentru care nu a depus până la acest moment nicio situație de lucrări. Această poprire a fost ridicată în urmă cu câteva zile... Toate lucrările care s-au făcut până acum la proiectul privind centura municipiului, lucrări care depășesc 1 milion de dolari, au fost făcute pe sume avansate de constructor. În momentul de față s-au depus și situațiile de lucrări, fluxurile financiare pe acest contract se vor derula în mod normal și am convingerea că, până la nivelul lunii martie, va fi recuperată întârzierea. În momentul de față, ca și stadiu fizic, ne aflăm undeva la 10%, în timp ce pe contract ar trebui să fie undeva la 15%, în condițiile în care decembrie, ianuarie și februarie lucrările ar fi trebuit să fie suspendate, așa era graficul de execuție... Ori se va lucra la canalizări, se va lucra la stațiile de pompare, se va lucra la poduri, asta înseamnă că în martie putem să fim lejer peste graficul de execuție pe care constructorul îl are aprobat”, a declarat Cristian Stan.

„Fraților, de 7 ani nu a făcut nimeni nimic la un pod în Târgoviște”

„Punerea în circulație a podului de la Valea Voievozilor se face cu toate avizele legale, există un plan de management al traficului care este depus la Poliția Rutieră, urmează să fie aprobat și numai pe baza acelui plan de siguranță în trafic podul va fi deschis. Am văzut că mi se numără cumva zilele, nu este pe 15, e pe 16, încă două zile, încă trei zile... Fraților, de 7 ani nu a făcut nimeni nimic la un pod în municipiul Târgoviște. Nimic. De când a început proiectul de centură nimeni nu a bătut un cui la un pod, ori în momentul de față avem un pod care va rezista zeci de ani. Tot podul de la Valea Voievozilor a fost ridicat pe cricuri, curățate aparatele de reazăm și făcute toate lucrările, astfel încât acest pod să nu mai aibă niciun fel de problemă în trafic. Poate că nu este 15, este 16, 17 sau este 21 sau 22 decembrie, dar, repet, în condițiile în care de 7 ani nu a bătut nimeni un cui la poduri, iar acum un pod este în proporție de 90% finalizat, să stai să numeri zilele ca la pușcărie sau ca la armată, mi se pare incredibil. Eu îi asigur pe târgovișteni că am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a o scoate la capăt cu proiectul de centură. Am avut ședințe în fiecare zi, dacă nu ajungeam pe teren în timpul zilei, la ora 22:30 când mă duceam spre casă eram acolo, eu și cu Poliția Locală. Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru ca inconvenientul în trafic să fie cât mai redus. Nu avem cum să facem lucrări de anvergură și să nu avem aceste inconveniente. Dacă la momentul ăsta nu reușim să dăm dovadă de înțelegere, de puțină toleranță, gândiți-vă că anul viitor se va lucra în mod preponderent la calea de rulare și mă refer la cei aproape 15 kilometri care alcătuiesc inelul de centură. Plus că vom avea lucrări la încă aproximativ 40 de străzi în Târgoviște pe programul de reabilitare al Primăriei. (...) Se va intra și la podul peste canalul istoric, mai avem o pasarelă de făcut care face legătura între strada Cornel Popa și Mihai Bravu. Nu eu am ales să ajung să termin un proiect care trebuia finalizat în 2012. Era foarte simplu la podul de la Valea Voievozilor să spun domnul nu-l fac, îl scoatem din proiect când s-a făcut proiectarea și expertizarea și nu-l fac, se dărâmă peste 6-8 ani și ăla care o fi atunci la Primărie să răspundă... Nu cred că asta era calea, nu cred că putem să ne comportăm așa la nivel administrativ și atunci am ales calea aceasta mai grea... Convine sau nu convine unora, pentru prima dată se lucrează serios la proiectul acesta privind centura, pentru prima dată avem o perspectivă clară de finalizare a proiectului”, a mai spus primarul Târgovitștei.

Probleme majore cu constructorii

„Am fost de câteva ori în pragul de a rezilia contractul, în condițiile în care nu veneau cu situații de lucrări, iar fluxurile financiare erau blocate pe contract. Reziliam contractul, pleca, aveam de făcut o licitație publică, de făcut reexpertizare, reproiectare, licitație publică, durau 7-8 luni, se terminau toate aceste lucruri în octombrie... Păi, își închipuie cineva că din octombrie până în decembrie puteam să termin proiectul?! Asta e situația... Da, în 2009 puteai să reziliezi orice contract pentru că mai aveai la dispoziție 6 ani, puteai să te joci cu constructorul cum vrei, acum însă asta este situația... Ca și la Complexul de Natație, proiectul este unul cu probleme serioase, din toate punctele de vedere, dar niciuna nu este insurmontabilă. Poate că nu am nimerit constructorii cei mai buni, nu am avut șansa decât de doi constructori din zecile cu care am lucrat. De când am această responsabilitate, de primar al municipiului Târgoviște, nu am avut șansa să cunosc decât doi constructori serioși, din păcate. La centură, constructorul nu este nici extraordinar, dar nu este nici cel mai slab, e unul care poate să ducă la capăt acest proiect. Sunt asociați niște italieni, i-am chemat de unde erau ei acolo prin Italia, le-am spus «ați venit la licitație, aveți 30% din contract ca și lucrări, puneți mâna pe treabă ». Au venit, prima dată au zis cam cu jumătate de gură, dup-aia au dat garanția, iar în ianuarie vor veni și vor începe să bage bani, dacă nu, le-am explicat că direcția este Parchetul, chiar dacă suntem în România, chiar dacă e un proiect al unui municipiu reședință de județ nu foarte mare, dar suntem într-o țară membră a Uniunii Europene unde avem reguli și, dacă legea ți-a dat voie să participi ca asociat la această licitație, înseamnă că ai și obligații și atunci pune osul la treabă tată. (...) N-am urmărit decât ca municipiul să aibă parte de centura asta și se va întâmpla lucrul acesta... Nu este ușor, dar să fim lăsați să lucrăm. Atât”, a încheiat mâhnit și revoltat deopotrivă primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță
Balerinele din Dâmbovița au strălucit la Concursul Național „Lebăda de Cristal” 2024
La limita guvernării europene
Studiu de fezabilitate aprobat pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni
Cutremur de proporții la Găești și Șelaru
Performanță dâmbovițeană la Olimpiada Națională de Română


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale