Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



10.08.2020 00:25

În municipiul Târgoviște,


A A

Piața Tricolorului, inaugurată și redată publicului

Piața Tricolorului, inaugurată și redată publicului

❚ „Practic, tot ceea ce înseamnă centrul municipiului urmează să intre într-o reabilitare completă, deja a intrat în mare parte. Prima investiție pe care suntem gata să o oferim cetățenilor municipiului Târgoviște este Piața Tricolorului și cred că în perioada următoare lucrările vor avansa foarte mult și la Parcul Mitropoliei și la Piața Revoluției, investiții foarte spectaculoase”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan

 

ȘTEFAN KHALIL

 


 

Piața Tricolorului, de nerecunoscut! După aproximativ un an de lucrări de reabilitare și modernizare, investiția ce viza Piața Tricolorului a fost finalizată. Întreg executivul Primăriei Târgoviște a fost prezent la momentul redeschiderii Pieței Tricolorului, înconjurați de foarte mulți locuitori ai orașului, vizibil impresionați de noua față a platoului de la Prefectură. Acum, târgoviștenii se pot bucura de un spațiu modern, de fântâni arteziene cu luminițe, mai multe băncuțe, mai multe spații verzi, muzică și o acustică foarte bună. Sursa de finanțare a proiectului a fost doar din bugetul local, cu suma de 9 milioane de lei. Fântânile sunt făcute din paviment din granit, rezistent, iar în următoarele două-trei săptămâni, primarul Daniel Cristian Stan, a precizat că se va face un tratament specific pentru a asigura durabilitatea în timp a pavimentului. Conducerea Primăriei Târgoviște a oferit mai multe detalii despre această nouă investiție. ,,Piața Tricolorului din municipiului este un loc care nu mai seamănă cu ceea ce era până acum… Este o investiție a administrației publice târgoviștene la care constructorul a cerut recepția, urmează ca în perioada următoare, în următoarele două-trei săptămâni să facem și faza de teren a recepție, dar în orice caz, am luat decizia de a îndepărta gardurile pentru că foarte mulți târgovișteni își doresc să se plimbe într-un spațiu care cred eu că este foarte plăcut. Investiția este în valoare de aproximativ 9 milioane lei, este o investiție suportată din bugetul local, o investiție care a debutat în vara anului trecut și iată că este finalizată în proporție de 99%. Discutăm de o filadă de fântâni, de aproximativ 9000 de metri pătrați de paviment, avem acum un paviment din granit, rezistent. Referitor la acest aspect, în următoarele două-trei săptămâni urmează să facem încă o etapă importantă, este vorba de un tratament specific pentru a asigura durabilitatea în timp a pavimentului. Totodată a fost schimbat iluminatul public, s-au montat bănci, s-au refăcut spațiile verzi, toate în cadrul unei investiții care cred eu că este foarte frumoasă. Vedem câți oameni sunt prezenți în piață și este numai începutul unei etape de modernizare a centrului municipiului Târgoviște fără precedent’’, a declarat edilul Daniel Cristian Stan. Acesta a vorbit și despre următoarele proiecte care vor fi demarate în perioada următoare, tot în zona centrală a orașului. ,,Cinematograful „Independența” va fi gata luna viitoare. De asemenea se lucrează la Parcul Mitropoliei, se lucrează la Piața Revoluție, alte două investiții care vizează zona centrală a municipiului Târgoviște, zonă în care nu s-a mai investit de foarte mult timp, cu excepția Pieței „Mihai Viteazul” care a fost reabilitată acum aproximativ 3 ani. De asemenea, pe proiectul cu fonduri europene Bulevardul Mircea cel Bătrân va fi de asemenea refăcut, Bulevardul Regele Carol va fi refăcut și de asemenea, din fonduri de la bugetul local, Bulevardul Libertății și Bulevardul Independenței… Practic, tot ceea ce înseamnă centrul municipiului urmează să intre într-o reabilitare completă, deja a intrat în mare parte. Prima investiție pe care suntem gata să o oferim cetățenilor municipiului Târgoviște este Piața Tricolorului și cred că în perioada următoare lucrările vor avansa foarte mult și la Parcul Mitropoliei și la Piața Revoluției, investiții foarte spectaculoase, investiții de natură să schimbe modul în care arăta până acum centrul municipiului Târgoviște pentru că este o zonă foarte frumoasă, cu nimic mai prejos decât alte zone de promenadă din România, o zonă cu multe elemente de atracție, cu spații verzi, fântâni, mobilier stradal, o zonă care, sunt convins, va fi centrul atracției pentru târgovișteni. Mai avem câteva surprize… Așadar, spre deosebire de alții, care știu numai să critice pe diferite rețele de socializare, noi demonstrăm cu fapte ceea ce facem pentru Târgoviște și pentru târgovișteni”, a mai punctat Daniel Cristian Stan.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Noi modificări privind taxa de salubrizare
Ioan Morar, vernisaj la Biblioteca Județeană
Inspectoratul de Jandarmi Dâmbovița se confruntă cu o criză de personal
Haosul public și distrugerea națiunii române
Mesaje de suflet la Muzeul „Casa Romanței”, din dragoste pentru Basarabia
Să nu ne uităm istoria
Parteneriat solid între CJD și Asociația Comunelor din România
Inaugurare parcare și intrare nouă pentru Parcul Chindia
Din dragoste pentru Basarabia
Restaurarea Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Haosul public și distrugerea națiunii române

GEORGE COANDĂ


România a intrat într-o periculoasă stare de haos public produsă de o dramatică degringoladă. Vinovații sunt și din lăuntrul său și din afara sa. Iar vinovații din lăuntrul său sunt cei cărora le încredințăm puterea cu mâna noastră, adică prin vot. Lipsiți de demnitate patriotică, de responsabilitate față de cei care le-au încredințat puterea ca să le diriguiască soarta, nu... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale