Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



18.07.2017 00:19

Editorial


A A

Pe mâna moartă a lui mister Klemm

Pe mâna moartă a lui mister Klemm

GEORGE COANDĂ


Nu este pentru prima oară când, și este vorba de o revoltă îndreptățită, când îmi fac cunoscută opinia, conform căruia după 27 de ani de la revoluție, ne aflăm exact ca în urmă cu vreo șase decenii când ambasadorul Uniunii Sovietice, și alți komisari ai Kremlinului, hotărau cine și cum să conducă România, și dacă am fi ieșit din rând ne-an fi trezit cu o transformare în republică unională. România era cu țeava de tun a tancului sovietic ațintită spre pieptul nostru. Iar ceea ce se întâmplă acum în relația noastră cu Statele Unite are o scandaloasă asemănare cu situația politică ingrată a României de atunci. Dacă acum șase decenii eram cu trupele Armatei Roșii pe capul nostru, supraveghindu-ne cu atenție mărită în țarcul în care eram, de fapt, încarcerați, acum, în cadrul altei „colaborări frățești” democratice, am trecut de sub fâlfâirile steagului roșu cu seceră, ciocan și stea, sub cele ale celui cu dungi și stele ale SUA și de la țărmurile Mării Negre până în inima Ardealului mărșăluiesc bravii „soldați universali” ai US Army. E drept că ăștia sunt mai eleganți, mai rasați decât ăia din Krasnaia Armia. Cu toate astea ambasadorul Washingtonului taie și dictează – cică, la nivel de sugestie – în trebușoarele noastre lăuntrice. Ca acum. Mister Hans Klemm îi ia partea procurorului șef al DNA, Codruța drăguța, că, trebuie lăsată în pace, că femeia asta e de succes tot fabricând dosare cu iz de răfuială politică, că hai să nu mai lungim vorba, e pe placul „internaționalelor” asasine din Statele Unite. Vă mai amintiți că același domn Klemm îi sărise într-ajutor și „vărului” lui Mihai Viteazul din Bănie. Din nefericire pentru Domnia sa n-a avut mână bună. Omul din Bănie, șef peste deputați, a fost pur și simplu, alungat cu coada între picioare. Și a pierit în anonimat. Așa că eșecul intervenției… diplomatice americane se poate repeta. Codruța drăguța, deci, să nu doarmă visând colorat că, dacă ambasadorul Klemm i-a sărit în ajutor, n-o să pață nimic. Se află în plin scandal. Îi sunt deconspirate, chiar din curtea DNA, atitudinile de komisar bolșevic. DNA ori trebuie reformat, ori desființat. Nu mai este în veci credibil. Și Codruța drăguța să ia seama: mister Klemm pe cine-l apără îl duce la… pierire.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)
Carambol european
Incertitudini mioritice
Ok, suntem în Schengen...


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale