Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.10.2020 00:09

Invincibili după șase etape


A A

Paraschiv își dorește primul loc

Paraschiv își dorește primul loc

❚ După foarte mulți ani, sezonul acesta o găsește pe Flacăra cu șanse reale la promovarea în eșalonul secund, acolo unde Paraschiv și-a propus să ducă echipa încă de la începutul mandatului. ❚ „Pentru a câștiga la Roșiori, ar fi trebuit să ne adaptăm mai repede la condițiile de joc și să anticipăm mai bine anumite momente ale meciului”, a spus antrenorul morenar ❚ „Nu voi fi mulțumit până nu suntem pe primul loc, pentru că este singurul care contează. Principala contracandidată la promovare este CSM Flacăra Moreni, numai noi ne putem face probleme dacă nu avem organizare, atitudine și respect față de fotbal ”, a completat Paraschiv


COSMIN SAVA


Flacăra Moreni are parte de un început bun de stagiune, reușind să-și păstreze invincibilitatea, perioadă în care a obținut trei victorii, dar și trei remize. Ultimul rezultat de egalitate a fost înregistrat la Roșiori, pe un teren dificil, împotriva uneia dintre contracandidatele la promovare. Trupa pregătită de Gabi Paraschiv a adunat 12 puncte până acum, ocupă locul secund în clasament, la egalitate cu Sporting Roșiori, dar cu un golaveraj inferior. Același număr de puncte îl are și CSO Filiași, echipă pe care morenarii au învins-o pe teren propriu cu 3-1. După foarte mulți ani, sezonul acesta o găsește pe Flacăra cu șanse reale la promovarea în eșalonul secund, acolo unde Paraschiv și-a propus să ducă echipa încă de la începutul mandatului pe banca formației morenare.

„Rezultat echitabil la Roșiori”

Am discutat cu Gabi Paraschiv despre meciul de la Roșiori, iar acesta consideră că rezultatul este unul echitabil, dar a transmis că și-ar fi dorit victoria. „Rezultatul este unul echitabil, având în vedere modul în care s-a desfășurat meciul. Nu pot fi mulțumit de jocul echipei mele, atât timp cât nu am obținut victoria. Pentru a câștiga, ar fi trebuit să ne adaptăm mai repede la condițiile de joc și să anticipăm mai bine anumite momente ale partidei”, a spus antrenorul morenar.

„Nu voi fi mulțumit până nu suntem pe primul loc”

Pentru Flacăra urmează jocul cu Academica Clinceni 2, de pe teren propriu, și în ciuda faptului că întâlnește o echipă din partea de jos a clasamentului, Paraschiv privește cu teamă înfruntarea de mâine. „Nu există probleme de lot în acest moment și sper să nu apară până la ora meciului. Îmi este foarte frică de jocul de vineri, dar am discutat cu băieții de ce și sper că au înțeles foarte clar mesajul meu. Nu voi fi mulțumit până nu suntem pe primul loc, pentru că este singurul care contează. Sincer, principala contracandidată la promovare este CSM Flacăra Moreni, numai noi ne putem face probleme dacă nu avem organizare, atitudine și respect față de fotbal”, a încheiat Paraschiv.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pas important spre semifinale
Ce provocare și-a ales Boriga!
Cezar Papoe câștigă Turneul ITF J60 din Antalya
CSȘ Târgoviște, implicat în multe competiții
Ne-a părăsit Nicolae Guțoiu
Înfrângere pe terenul liderului
Play-off-ul, interzis pentru echipele dâmbovițene
Victorie cu mari emoții
Decizii dure la Comisia de Disciplină și Etică
Titu pierde la Urziceanca


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale