COSTIN MIHAI

Parcurgând interviul acordat de Cristian Ţopescu pentru Gazeta Sporturilor, în care povesteşte despre umilinţele la care a fost supus din postura de comentator TV în perioada comunistă, apreciez şi mai mult cât de important este să te exprimi liber ca jurnalist.

Recunosc că şi eu am avut parte de cenzură ori de momente neplăcute ca om de presă, nu însă la „Jurnal de Dâmboviţa”, iar sentimentul din trecut îmi este şi astăzi greu de uitat. Te simţi nu doar umilit, ci deposedat de toate valorile în care ai crezut, dezumanizat. Cenzura te degradează, e cel mai rău lucru posibil, i-am ascultat pe cei mai în vârstă, însă eu cred că sunt altele şi mai rele. Spre exemplu, comanda de presă. Credeţi-mă, nu aş dori nimănui să devină o ţintă. Am ales această introducere cu un scop precis şi este dedicată celor care ne invidiază, considerând că jurnaliştii trăiesc în belşug şi duc o viaţă relaxată. De fapt, chiar şi apropiaţii au impresia că veniturile mele sunt de nivel occidental, considerând că toţi ziariştii sunt plini de bani şi de privilegii.

Nici măcar în presa centrală nu se trăieşte aşa cum ar trebui, adică decent, am mulţi amici jurnali şti la Bucureşti, care nu câştigă mai mult decât mine, la Târgovişte. Pentru că salariile din presă sunt modeste, iar unele plătite la negru şi cu întârziere. Nu e cazul meu, dar asta e realitatea. Citeam zilele trecute despre jurnalişti cunoscuţi care ar fi luat şpagă, în special oameni de televiziune. Sunt uşor de depistat, cel puţin pentru noi, deprinşi cu o meserie unde circulă foarte multe informaţii, se vede bunăstarea în tot ce-i înconjoară. Sunt aşa de insistenţi în a atrage bani mulţi şi uşor, încât e imposibil să nu lase urme. Îi văd şi eu, sunt peste tot unde e de ros, nu scapă nimic. Chiar se comportă natural, lăsând impresia că li se cuvine orice, oricând, oricum. Sunt calici, perverşi, periculoşi, adică latră, zgârie, muşcă, intimidează, atacă, chiar te sperii de o asemenea agresivitate. Mai grav e că tot ei judecă şi fac pe moraliştii, iar asta chiar deranjează.

Jurnalismul nu deloc simplu, oricâtă pasiune există, în schimb rămâne o meserie frumoasă, pentru cine o iubeşte sincer. Mie unul îmi place tare, dar am şi momente de disconfort, în care mă bate gândul să mă apuc de altceva. Nu e chiar comod să trăieşti doar cu un salariu din care îţi plăteşti facturile, combustibilul, mâncarea şi cam atât. Asta e pentru cei care ne judecă şi ne invidiază.