Mă trezesc acum să constat că de la iscarea mea pe această lume, în Brumar, cu 68 de ani în urmă, nu am avut parte de o aniversare mai frumoasă ca aceasta. Păi ce Săgetător a mai stins lumânările de lângă tort cu ochii pe un turneu final de Campionat Mondial. Și, încă ceva, tot în premieră, la două zile după aruncarea sticlelor de șampanie la gunoi, fac un drum la Ploiești, pentru un meci pe care-l intuiesc ca o lumină pe fereastra dintre dublele Mondialului.

Dar, să o luăm mai metodic. Cu toate relele din spatele imaginilor pe care le vedem noi pe ecran, competiția din Qatar e una decentă, chiar și fără bere, și mult peste alte turnee finale ca organizare. Ca valoare fotbalistică nu este decât la 80%, până acum, în schimb, ca valoare umană este uriașă. Acest Campionat Mondial din Qatar vine să spună dictatorilor, nemernicilor și infamilor că lumea nu mai are nevoie de războaie, de foamete și de ură.

Tancurile, tunurile și rachetele care distrug clădiri și omoară oameni, chiar copii de câteva luni, nu mai au ce căuta pe singura planetă vie din sistemul nostru solar. Dacă am fost hărăziți să ocupăm această planetă minunată, Terra, cum putem să ne batem joc de minunățiile ei și, mai ales, de viața pe care ne-o oferă? Văd în tribunele stadioanelor din Qatar toate rasele de locuitori ai planetei. Este o simbioză fericită, o plăcere să-i privești.

Se îmbrățișează, se pupă, se bucură sau plâng, mai sunt și eșecuri sportive. Și lacrimile sunt frumoase, mai ales la copii, dar pe arenele sportive, nu sub teroare. Oare, sincer întreb, se uită și Putin la acest Mondial? Rusia a fost o țară impunătoare, respectată pentru cultura ei și pentru sutele de mari campioni sportivi. Rusia trebuia să fie în Qatar. În loc să-și trimită marii săi sportivi la competițiile lumii, Putin a preferat să trimită militari neinstruiți în Ucraina.

Câtă diferență între a fi om și a fi dictator! Dar, Mondialul din Qatar continuă. Vor veni și marile meciuri din fazele superioare. E greu de crezut că Messi nu-și va sălta capul. Se va încinge Mondialul acesta și vor mai apărea multe surprize. Cum spuneam, există o fereastră printre jocurile competiției supreme și ea este dedicată restanței Superligii dintre Chindia și Universitatea Craiova.

Acum, sinceri să fim, restanța aceasta face cât o finală pentru noi. Optimist, cum sunt, parcă voi asculta, în seara zilei de 29 noiembrie, celebra melodie a lui Guns N‘Roses, November Rain. Și ce comoară ar fi, pentru Chindia, o victorie cu Universitatea Craiova… Cum am amintit, eu cred în 3 puncte. Chiar îmi spunea un amic. „E o restanță cât Turnul Chindiei”. Da, așa este, numai că înălțimea ei poate fi raportată la echipa noastră, doar în caz de victorie, altfel altitudinea va aparține adversarei.

Eu, sincer, repet. Meciul acesta va fi o fereastră luminoasă printre dublele unui Mondial cu 80% fotbal față de cele anterioare, dar cu o uriașă doză de propagare a păcii în lume. Și, un ultim aspect care merită a fi precizat. Dintre toți vecinii noștri, adică Bulgaria, Moldova, Ucraina, Ungaria și Serbia, doar ultima e acolo, la Doha. Și, atenție, a fost după dezmembrarea Iugoslaviei, o permanență la turneele finale, ca și Croația. Dârzenia poporului sârb… Să auzim de bine și să ne claxonăm fericiți în curbele Ploieștiului, după meciul cu Universitatea Craiova. Hai, Chindia!