Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



24.05.2019 00:16

Cuvântul care zidește


A A

O întâlnire cu Hristos

O întâlnire cu Hristos

În iconomia dumnezeiască, nimic nu este întâmplător, în sensul de a fi fără sens, ci totul vizează mântuirea oamenilor în general și a fiecăruia, în chip special. Întâlnirea Mântuitorului Hristos de către femeia samarineancă la fântâna lui Iacov este unul dintre momentele care susțin acest fapt. Fântâna este Botezul, Taina intrării în Împărăția lui Dumnezeu. Apa Botezului, a nașterii celei din Duh, devine pentru creștini apă vie prin aceea că îi redeschide inima și mintea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu, spre a înțelege voia Lui și a o împlini. Dialogul cu femeia samarineancă arată că deși oamenii pot prilejui cunoașterea lui Dumnezeu, tot dinspre Dumnezeu vine adevăratul ajutor. Dar ceea ce este cel mai important în acest dialog este soluția pe care Mântuitorul o oferă oamenilor cu privire la cinstirea adusă lui Dumnezeu, cinstire care covârșește limitele de timp și de spațiu, pentru că nu ele sunt adevărata esență a închinării, arătând ca element fundamental elementele care îl leagă pe om de Dumnezeu: duhul și adevărul. Dacă femeia era până atunci convinsă că în relația cu Dumnezeu contează locul și timpul contează, Mântuitorul o convinge – prin confirmarea a ceea ce doar intuia, anume că El este Mesia (intuiție pe care numai doi dintre ucenici au mai mărturisit-o) – că nici timpul, nici locul nu sunt importante, pentru că închinarea trebuie să transceandă materialului și limitărilor. Asemenea ei, creștinii de azi înțeleg că rugăciunea nu trebuie legată atât de timp și de spațiu, cât de trăirea în profunzimi a rugăciunii. Aici, închinarea începe cu intrarea în cămara proprie, cu închiderea ușilor dinspre exterior, cu renunțarea la ceea ce leagă de contextul material al lumii.

Pr. Marian Dobrescu, Parohia Pucioasa II



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale