Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
05.08.2022 00:11
Cu multipla campioană CFR în rol de adversar
O etapă complicată pentru Chindia

* Este un meci în care Adi Mihalcea trebuie să riște totul, este un examen în primul rând pentru jucătorii cu experiență, un examen al maturității
Este o etapă complicată pentru Chindia, care întâlnește duminică, de la ora 18.30, campioana CFR Cluj, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Practic, un joc de totul sau nimic, pentru că un egal ar fi mult prea puțin la zestrea săracă pe care o avem, să nu mai vorbim de o înfrângere. Acesta chiar că este un meci în care Adi Mihalcea trebuie să riște totul, este un examen în primul rând pentru jucătorii cu experiență, un examen al maturității. Chindia a făcut meciuri bune cu CFR și acesta este motivul pentru care credem într-o minune, care ne-ar mobiliza și mai mult pentru următoarele două jocuri, la fel de grele. În plus, echipa noastră trebuie să înțeleagă că nu vor mai fi meciuri ușoare. După cum a început campionatul, există o uniformizare valorică, mărturie fiind clasamentul la zi. Dar, dacă am remizat cu liderul, chiar în fieful lui, de ce nu am spera mai mult cu echipa de pe locul 5? Și apoi, nici ardelenii nu mai au, parcă, competitivitatea din sezonul trecut. Indiscutabil, un rol foarte mare îl vom avea și noi, suporterii. Trebuie să mergem într-un număr cât mai mare la Ploiești, dacă vrem ca atunci când stadionul nostru o să fie gata, să nu stăm cu sabia deasupra capului. În acest sens, e momentul să vedem și noi o galerie organizată a Chindiei, mai multă efervescență și apropiere de echipă. Păi dacă nu acum, atunci când? Să sperăm că vom trece cu brio primul hop din cele trei consecutive!
Se joacă derby-ul Craiovei
Etapa începe cu partida noilor promovate, U Cluj – Petrolul, deschisă oricărui rezultat. Urmează Hermannstadt – Voluntari, unde s-ar putea ca experiența ilfovenilor să fie determinantă. Tot sâmbătă se întâlnesc Rapid și FC Argeș. Cu același număr de puncte, dar cu un lot mai valoros, giuleștenii au prima șansă, beneficiind și de al 12-lea jucător, publicul. Duminică începe cu Sepsi – UTA. Știm ce se întâmplă lângă curbura Oltului, chiar dacă bătrânul râu nu are gură să ne spună, și ar fi o mare realizare pentru arădeni chiar și un egal. După jocul Chindiei, urmează derby-ul Craiovei și al întregii Oltenii. Cine ar fi crezut ca, la ora partidei, echipa lui Mititelu să fie înaintea trupei lui Rotaru? Este foarte posibilă o rocadă și revenirea echipei simbol spre zona adecvată a clasamentului. Derby-ul etapei, cam insolit, se joacă luni la Botoșani. Dacă nu va fi remiză, atunci se schimbă liderul. E greu de presupus că dobrogenii vor învinge o echipă atât de omogenă. În fine, Mioveni – FCSB închide etapa. După victoria din Conference League, cu Dunajska Streda, un succes al bucureștenilor și la Mioveni pare firesc. Totuși, argeșenii, cu zero puncte, încearcă pornirea motoarelor. Noi, cu gândul și prezența vom fi lângă Chindia. Să-i urăm mult succes!
VASILE NEAGU
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Revin multe echipe de tradițieFCSB, următorul obstacol pentru Chindia
Liga a 6-a, în formulă completă
Cristian Stan vrea o altă abordare managerială la Chindia
Să retractez? Niciodată!
România, pe locul 7 la Europeanul U18
Multe meciuri de pregătire în fotbalul dâmbovițean
Întreceri de radio orientare pentru CSM Târgoviște
Situație încordată la Chindia
S-a stabilit calendarul la Liga a 4-a
Editorial
Sfidarea UDMR

George Coandă
Parcă ar fi în spiritul de rasă al maghiarilor – și vreau să fiu bine înțeles, nu sufăr de atitudini xenofobe și chiar nu am nimic de împărțit cu vecinii României dinspre soare-apune, ei, dimpotrivă, au cu românii -, și este vorba de afișatul spirit de superioritate și de sfidare al celor ce nu sunt de-un neam cu ei. Căci, așa nu putem explica sfidarea fățișă a UDMR,... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.
Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
