GEORGE COANDĂ

... dar chiar deloc, nicio formaţie politică fâţâindu-se pe eşichier. Zice-se că fără partide n-ar exista democraţie. Asta o fi fost valabil cândva, pe vremea „luptei de clasă”. Cum, însă, de decenii bune nu se mai poate vorbi de lupta, pe viaţă şi pe moarte, dintre burghezie şi proletariat, condiţiile de evoluţie ale societăţii fiind altele, dar o luptă tot desfăşurându-se în alte forme, contradicţiile acestei evoluţii, fiind inerente, altminteri societatea ar intra într-un ancrasaj periculos, partidele nu-şi mai justifică existenţa în modul clasic în care se mai manifestă. Reluând o idee mai veche pe această temă, reflectând mai atent asupra ei, luând seama la filosofia politică a partidelor nu numai de la noi, dar şi din UE şi Statele Unite, şi nu numai, se poate constata şi cu ochiul liber că nu au nicio ideologie clar definită de dreapta, de stânga, pentru că, astăzi, o astfel de departajare este dificil de făcut atâta vreme cât, în funcţie de interese şi de nevoile unei naţiuni, partidele sunt nişte găşti care, în practică, împărtăşesc aceeaşi dogmă: foamea sălbatică de Putere. Ideologiile neoliberală, iliberală, socialistă/ comunistă, neomarxistă sunt nişte aiureli, nişte etichete fanteziste pentru că nimeni nu mai crede în ele, nici măcar mantale de vreme rea nu mai sunt, aşa că „ideologii” lor este cazul să iasă la pensie şi să nu mai păcălească lumea. Iar la români chestiile astea numite partide nu sunt altceva decât nişte făcături de prost gust, fie că e vorba de „ciuma roşie” sau de „ciuma galbenă”, altele sunt incolore şi inodore, mai mult încurcându-se-ntre picioarele celor două ciume făcându-se copios de râsul curcilor, astfel că ar trebui să fie desfiinţate. Dar de cine? Şi, ca în Atena antică, în agora, poporul (demosul) să-şi aleagă conducătorii dintre meritocraţii autentici instituindu-se, fie „sfatul bătrânilor”, fie „guvernarea înţelepţilor”, numai de partidele găşti să nu mai auzim. Şi-au trăit traiul, şi-au păpat mălaiul. Locul lor: groapa de gunoi a istoriei.