Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



06.11.2018 00:19

Editorial


A A

Nu cred că mă înșel…

Nu cred că mă înșel…

GEORGE COANDĂ


…dacă mă încumet a face o profeție: în 2020, eșichierul politic va fi să arate altfel decât acum. Priviți ce se întâmplă. Haideți să luăm un exemplu foarte concludent. Dacă în 1946, „partidele istorice” – reiau o idee mai veche – în afară de cel al social-democraților care, volens-nolens, a fost „înghițit” de ăla de buzunar al comuniștilor, cocoțat la putere de tancurile lui Stalin, au fost scoase în afara legii, deci n-au dispărut pe cale naturală, după 1989, de pildă, Partidul Național țărănesc, care și-a adăugat la coadă, ca să pară european, „Creștin-Democrat”, dar nu i-a folosit la nimic, căci murind seniorul, nu a mai fost nimeni capabil să-l diriguiască cu înțelepciune și, nefiind în stare să se adapteze „vremurilor noi”, a pierit pe mână proprie. Adică pe cale naturală. Iar mortul de la groapă nu se mai întoarce. Cu puterea evidenței, pe tobogan s-a înscris și ceea ce, aparent, ar fi Partidul Național Liberal. Și care, doctrinar, și infestat cu aluviuni toxice, este în siajul PNțCD. Teamă-mi este că și PSD, reapărut în peisajul politic prin voința lui Ion Iliescu, printr-o mișculație ori, mai corect, la începuturile sale postdecembriste, printr-o reșapare a PCR, alunecând de câtva timp spre dreapta iliberală, riscă din cauza cramponajului păgubos al lui Liviu Dragnea de putere, să crape și să se împrăștie în grupuscule irelevante. Avem deja cazul pontist, al Pro România. Și cum, la români, găștile și gășculițele politice țin, orice s-ar spune, de psihologia lor strămoșească, nu m-aș mira dacă, da, în 2020, românii, la locale și parlamentare, se vor vedea nevoiți, ăia de vor voi să meargă la urne, să dea cu banu’ pe cine să pună ștampila. Și cum fără orgoliile egocentrice ale șefilor de partide, nimic nu e, toți văzându-se călare pe fotoliul prezidențial de la Cotroceni, bălăcăreala și păruiala vor oferi un grotesc spectacol care, pe fotoliul ăla, cine știe ce personaj va cocoța. Dacă o fi să fie tot herr Iohannis, aleluia!



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)
Carambol european
Incertitudini mioritice


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale