GEORGE COANDĂ

Ei, na, de ce nu ne-am amuza şi noi p-acilea, prin Românasburdistanul nostru de fiecare zi, că de belele avem parte din belşug. Şi cum de "sindromul Ceauşescu", de fapt, de străvechea mitomanie românească e greu să scapi chiar şi la treizeci de ani de la revoluţia din decembrie, ei, bine, când dă fuga pe undeva pe meleagurile patriei şeful ăl mare de la Cotroceni, autorităţile locale se dau de ceasul morţii ca să-l primească ca pe un faraon. Şi cum preşedintele Klaus Werner Iohannis s-a avântat deja în voiajări electorale, se pun la cale, cu o debordantă imaginaţie creatoare, butaforii şi înscenări potemkiniste. Şi cum herr preşedinte este şi autor de cărţi, de bună seamă că imaginea Domniei sale creşte în importanţă şi, ca atare, aproape că-i privit ca un zeu. Deci, conform mitomaniei mioritice şi nelecuiţi de "sindromul Ceauşescu", şi în cel mai autentic spirit caragialesc, primirile oficiale ale preşedintelui în funcţie amintesc de "punerile în scenă" ale unor astfel de primiri odinioară când se aninau mere false în livezile vizitate şi ştiuleţi zdraveni de porumb în lanurile sterpe etc. Acum, de pildă, pe la Ploieşti, în oraşul lui Nenea Iancu - nu-i aşa, ca să fie în spiritul "D-ale carnavalului!" - autorităţile au vopsit de zor... scările de marmură ale spitalului judeţean în loc să le dreagă pe unde sunt sparte. Şi ar mai fi de dat unele exemple, cum ar fi asfaltarea pe fugă a unor drumuri pe unde s-au/şi se vor învârti roţile automobilului blindat şi au/şi vor călca augustele picioare ale lui herr Klaus Werner Iohannis. Adică, aproape de mai înainte pomenitul sindrom adulator, ce mi-e Baba Rada şi ce mi-e Rada Baba! Cu o semnificativă diferenţă, de astă dată avem de-a face cu o veritabilă şi clasică mândrie prusacă. Se vede de la o poştă că-i place să fie primit cu... potemkiniade.