Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.11.2023 00:19

Semnal sindical și din județul Dâmbovița * Nori de proteste la orizont


A A

Noua Lege a pensiilor, un „măr otrăvit” pentru silvicultori

Noua Lege a pensiilor, un „măr otrăvit” pentru silvicultori

*Silvicultorii din România își exprimă profunda indignare și nemulțumire cu privire la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, adoptată de Guvernul României, de a  abroga posibilitatea reducerii vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu 1 an la fiecare 5 ani lucrați în condiții speciale

 

Federația Sindicatelor Silva, împreună cu Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, cu susținerea Confederației Sindicale Naționale Meridian, organizează joi, 16 noiembrie 2023,  între orele 10.00 – 13.00, în Piața Victoriei, la sediul Guvernului României, un miting de protest față de Proiectul Legii privind sistemul public de pensii și a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, la care sunt așteptați să participe aproximativ 5.000 de membri de sindicat din întreaga țară.

Guvernul României și Ministerul Muncii, în loc să intervină pentru respectarea legii și punerea în aplicare a Statutului personalului silvic, așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 234/2019, adoptată de Parlament cu susținerea unanimă a tuturor formațiunilor politice în luna noiembrie 2019, vin acum cu o măsură inacceptabilă în Proiectul Legii pensiilor, la art. 168 lit. e), prin care abrogă posibilitatea de încadrare a anumitor locuri de muncă din domeniul silvicultură în condiții speciale de muncă (fosta grupa I de muncă), fapt ce făcea posibilă o reducere a vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu 1 an la fiecare 5 ani lucrați în condiții speciale.

Pe această cale, silvicultorii din România își exprimă profunda indignare și nemulțumire cu privire la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, adoptată de Guvernul României în ședința din data de 9.11.2023, de a fi abrogat, fără absolut nicio justificare, așa cum reiese din Expunerea de motive a proiectului de lege, art. 20 din OUG 59/2000 Statutul personalului silvic, modificat și completat prin Legea nr. 234/2019.

Legea nr. 234/2019, prin art. 20, a introdus posibilitatea ca anumite locuri de muncă să poată fi încadrate în condiții speciale, având în vedere faptul că activitățile din silvicultură presupun efort fizic deosebit, desfășurat în condiții de teren accidentat, condiții atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiții vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale urșilor și ale altor animale sălbatice, precum și numeroase atacuri ale infractorilor surprinși de personalul silvic în pădure), care de multe ori, pun viața personalului silvic în pericol (în ultimii ani, 6 pădurari au fost uciși, iar peste 750 de silvicultori au căzut victime ale agresorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn sau au fost surprinși la braconaj).

Mai mult, din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranța medie de viață în silvicultură nu depășește vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranță de viață din statele Uniunii Europene.

Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare menținerea drepturilor lucrătorilor din domeniul silvicultură, prin toate mijloacele legale, inclusiv, dacă va fi cazul, prin organizarea unor noi acțiuni de protest, se arată în comunicatul transmis de Federația Sindicatelor Silva și remis redacției noastre de Eugen Ghinea, Liderul Sindicatului „Stejarul” Dâmbovița.

 

 

 

 

V.A.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

La 105 ani de la Marea Unire (I)
Modernizare energetică la Târgoviște
Târgoviștea strălucește din nou în luminițele sărbătorilor de iarnă
Drumul județean DJ 712 A Runcu - Râu Alb, aproape gata
Sărbătorile de iarnă, cu forțele de ordine în stradă
O Românie mândră
Ziua Națională a României la Târgoviște
„Donează sânge, salvează o viață!”
Județul Dâmbovița, reprezentat la Comitetului European al Regiunilor
Medicul pneumolog Ion Barbilian s-a retras din activitate, după 53 de ani


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

La 105 ani de la Marea Unire (I)

S-au împlinit 105 ani de la înfăptuirea unui ideal/vis/năzuință, mai precis spus în limbajul istoricilor, proces logic, adică a României Mari. Căci și la 27 martie, la Chișinău, și la 28 noiembrie, la Cernăuți, și la 1 decembrie din anul de grație pentru români, 1918, deci în trei momente cruciale întemeietoare de Țară s-a produs Unirea cea Mare – toate aceste momente fiind de fapt, acte istorice... [citește tot...]




Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter




Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale