LIVIU DOBRE

Fotbalul dâmboviţean este un circ total, nu o ştim numai noi, ci întreaga ţară. Se râde prin toate colţurile ţării de ce se întâmplă pe meleagurile noastre, unde au loc fenomene bizare. Spun bizare pentru că fotbalul tinde să se transforme în altceva aici, în Dâmboviţa, poate într-un sport în care cei implicaţi se întrec în contestaţii sau poate un fel de kickbox, dar nu în ring, ci pe teren, dar şi ceva asemănător cu atletismul în care arbitrii trebuie să nu fie prinşi de jucători sau spectatori. Nu este de mirare că se întâmplă asemenea lucruri cu o aşa conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa. Cei din de acolo sunt ca nişte senatori din Roma antică, care asistă cum gladiatorii se măcelăresc în arenă, de cele mai multe ori ei, cei cocoţaţi sus, alegând cine să cadă în genunchi. Am purtat multe discuţii cu colegi de breaslă în ceea ce îl priveşte pe preşedintele AJF. Dacă unii aşteaptă ca acesta să cadă din funcţie cumva, eu rămân la părerea că nimic nu îl va mişca de acolo. Va pleca doar când se va plictisi sau când nu îi va mai permite regulamentul să candideze. Nu a plecat când a venit poliţia pe la sediu, nu a plecat când mai mulţi arbitri dâmboviţeni au fost prinşi oficiând meciuri prin ţări străine fără să ştie nimeni, nu a plecat când echipele au ajuns cu contestaţii la Federaţie, nu a plecat când a intrat pe fir Curtea de Conturi. Omul este de neclintit. Sub bagheta sa e dezastru. Fotbalul dâmboviţean se prăbuşeşte sub picioarele sale, dar omul nu are de gând sub nicio formăm să îşi dea demisia. NU. El rămâne acolo, ca şi cum totul este în regulă. Nu, nimic nu este în regulă. Şi, domnule preşedinte, poate este timpul să aveţi măcar nişte reacţii în ceea ce priveşte problemele din fotbalul dâmboviţean dacă tot nu doriţi să apelaţi la o demisie care, aşa cum am mai spus-o şi în alte rânduri, ar fi un gest onorabil.