Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



29.07.2016 00:09

Editorial sportiv:: Lovitura de la colț


A A

Multe subiecte tari

Multe subiecte tari

COSTIN MHAI

 


 

E ultimul editorial al săptămânii și aș avea multe subiecte de comentat. Mă opresc la trei și voi fi scurt pentru fiecare. Și eu cred că cei de la Chindia nu s-au ales cu mare lucru după transferul lui Dani Popa la Dinamo, împărțind 30.000 de euro cu FCM Târgoviște. Jucătorul putea fi vândut pe aceeași sumă o lună mai devreme, la Botoșani, însă lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Botoșani nu e Dinamo, însă cine ar fi oferit mai mult pentru un jucător totuși de Liga a II-a?

Să gândim și altfel. Îl mai poți motiva pe jucător, după ce i-ai blocat ascensiunea la două cluburi de primă ligă, unul de mare tradiție? Mă păstrez pe fotbal și cobor nivelul spre județ. Ei bine, nici măcar eu nu am crezut că Marius Zidăroiu va ajunge atât de departe în litigiul cu Finta. A atras așa de tare atenția comisiilor federale, încât solicită documente peste documente de la AJF Dâmbovița, unde descoperă oameni speriați de-a binelea. Zidăroiu vorbește despre fals în înscrisuri oficiale și plângeri penale, având ca scop nu doar o promovare cu echipa din Bucșani la Liga a IV-a, ci și distrugerea unui sistem putred, controlat zeci de ani de Tudor Emil. Cei mai mulți nu l-au luat în seamă, dar s-ar putea să reușească. Altfel, primarul Cristian Stan l-a anunțat ca antrenor al echipei de baschet de la CSM Târgoviște pe Cătălin Tănase. E foarte bine așa. Acum se cunoaște cine va răspunde de acest domeniu, iar alegerea mi se pare cea mai potrivă. Tănase e mult maturizat față de experiențele trecute și are ambiția să demonstreze că e valoros. Să vedem și ce colaboratori își va atrage, însă mi-e greu să cred că Marius Dobă se va număra printre ei.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a
Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet
Un dâmbovițean la Youth Council Coaches
Înfrângere dură la baschet
Cu CSA Steaua să joace juniorii Chindiei!
Sesiune de antrenamente sub egida FRF
Interliga Dâmbovița s-a jucat duminică la Bucșani
Adunare Generală la AJF Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale