Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.03.2019 00:09

Antrenorul Petrolului, mulțumit de remiză


A A

Mugur Cornățeanu a vrut să nu piardă la Târgoviște

Mugur Cornățeanu a vrut să nu piardă la Târgoviște

❚ „Am sacrificat din punct de vedere estetic jocul, am preferat să-mi securizez apărarea, pentru că acolo am avut probleme” ❚ „Am venit să blochez anumiți jucători, care pot face diferența la acest nivel, am încercat să jucăm și pe fază ofensivă, dar fără Marinescu nu suntem așa inventivi” ❚ „Dacă m-am băgat în acest proiect, vreau să promovez. Știu unde am venit, avem suporteri pretențioși, azi i-am dezamăgit din punct de vedere al jocului, dar azi nu trebuia să pierdem”

 

COSMIN SAVA

 


 

Petrolul și Chindia au remizat în ultima etapă a ligii secunde și s-au blocat reciproc, mărind distanța față de primul loc. Târgoviștenii ocupă locul 4 în acest moment, Petrolul este pe 5, ambele echipe fiind în cursa de urmărire a pozițiilor direct promovabile. Jocul de duminică nu a fost unul spectaculos, iar cele două echipe au părut în multe momente ale partidei că sunt mulțumite cu o remiză. Antrenorul formației ploieștene, Mugur Cornățeanu, a transmis că și-a dorit să nu piardă la Târgoviște și a recunoscut că a preferat să sacrifice latura spectaculoasă a jocului. Acesta a mai transmis că va pleca de pe bancă Petrolului, dacă cei din conducere îi vor cere acest lucru.

„Am blocat o contracandidată!”

„Am sacrificat din punct de vedere estetic jocul, am preferat să-mi securizez apărarea, pentru că acolo am avut probleme. Am preferat să pun doi mijlocași centrali defensivi, am schimbat sistemul de joc și am sacrificat spectacolul. Suporterii sunt nemulțumiți, îi înțeleg, îmi cer scuze, dar a fost strategia mea, am vrut să nu pierdem. Am blocat o contracandidată, pentru că la meciurile directe, dacă suntem la egalitate cu Chindia, eu sunt promovat. La Liga a 2-a nu se joacă un fotbal așa de estetic, Petrolul a fost pedepsită pe un joc plăcut. Alte echipe joacă mult la speculă și decid meciul, ce s-a întâmplat la meciul cu Metaloglobus”.

„Câte echipe de Liga a 2-a au făcut spectacol?”

„Programul pe care îl avem e unul greu, până acum a alergat Chindia după noi, acum alergăm noi după ei. Contează lipsa lui Marinescu, e un jucător care echilibrează jocul pentru noi, pasează, știe să verticalizeze, știe când să țină de minge, este creierul nostru. Malakyan nu e la nivelul care trebuie, Kozoronis are fluctuații, Marinescu sper să fie sănătos și să nu mai fie suspendat. Am venit aici să câștigăm, a fost un joc de bătaie, n-a fost plăcut, câte echipe de Liga a 2-a au făcut spectacol? Am venit să blochez anumiți jucători, care pot face diferența la acest nivel, am încercat să jucăm și pe fază ofensivă, dar fără Marinescu nu suntem așa inventivi”.

„Petrolul promovează, restul nu mă interesează”

„Dacă conducerea îmi cere să plec, o voi face, v-am spus, eu iubesc Petrolul Ploiești, respect acest club, dacă se cere, plec, nu mă țin de scaun. Dacă nu garantam promovarea, nu eram aici. Dacă m-am băgat în acest proiect, vreau să promovez. Știu unde am venit, avem suporteri pretențioși, azi iam dezamăgit din punct de vedere al jocului, dar azi nu trebuia să pierdem. Dacă un punct împotriva Chindiei nu e mulțumitor, eu îmi cer scuze. Petrolul promovează, restul nu mă interesează”.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Chindia e în sărbătoare
Flacăra câștigă ultimul joc acasă
De unde tăiați?
Chindia joacă duminică cu Metaloglobus
Finală la volei, dar cât e decontul?
Fetele lui Valerijan au pierdut finala
Moldovan speră să sărbătorească promovarea duminică
Se relansează lupta promovării la Liga a 4-a
Continuă circul în fotbalul județean
Primarul de la Gura Șuții solicită schimbări masive la AJF Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

În amintirea lui 20 mai de odinioară...

Ciudate mai sunt căile, nu ale lui Dumnezeu, de data asta, ci ale lui herr Klaus Werner Iohannis! De ce? Păi, ce-i veni, de pildă, să pună de-o aniversare a Revoluției din decembrie ’89 la... 20 mai, anul de grație (electorală) 2019? Mai ales că ziua asta are niște tâlcuri interesante. 

[citește tot...]

Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale