Parcă n-aș fi vrut să scriu nimic despre Mihail Sergheevici Gorbaciov, ultimul mare mohican al defunctei URSS. Personaj - și politic, și uman – controversabil, omul acesta a produs, în viziunea urmașului său kaghebist cu aere de tsar, Vladimir Putin, „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului a secolului XX” (dispariția Uniunii Sovietice). Iar mie întotdeauna mi-a produs o stare de „nausee existentielle” istorică.

Și, totuși, gândindu-mă la „revoluția română” și la urmările ei, Mihail Gorbaciov, și astăzi nu mai este niciun secret, având rolul „artificierului diavolului”, care a pus și fitilul și focul, mi-am zis că ar fi momentul, chiar dacă este unul funebru, sau cu atât mai mult, să-mi fac cunoscută o opinie. Asta pe fundalul sumbru al celor 33 de ani de „democrație originală” și de „capitalism de cumetrie” care au dus la o incredibilă, halucinantă prăbușire în haos a României (N.B.: Cele două sintagme perfect ilustrative aparțin „tovarășului de luptă” și emulului său Ion Ilici Iliescu).

O mărturisesc tranșant: pentru mine, Mihail Gorbaciov nu poate fi – cum este pentru un distins istoric, disident de diaspora – cel mai important om din mileniul II, pentru că, astfel, i-am desacraliza pe Gingis Han și Napoleon, ba chiar și pe Lenin, dar îl consider un personaj istoric, ultimul șef comunist al unei superputeri globalizatoare, care, se pare, habar n-a avut ce se va produce, ca urmare a deciziilor sale, și în Uniunea Sovietică, și în lumea europeană mai ales. Așa o fi fost?

De aici și controversabilitatea personajului, de fapt, un personaj tragic. Dacă aș crede că „perestroika” și „glasnost” ar fi putut umaniza fața comunismului sovietic și, prin ordin de la Moscova, pentru că s-a încercat așa ceva, și în comunismul din „sfera de influență” est-europeană, dar a ieșit altceva, ar fi să dau dovadă de o impardonabilă naivitate.

Și una, și alta nu ar fi fost decât niște frecții la un picior de lemn putrezit. Și, ca atare, ori pe cale de consecință, comunismul est-european, în frunte cu URSS – după care Putin plânge cu lacrimă/rachetă – a dispărut în neant.