Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.11.2015 00:25

POLITIC


A A

Ministrul de Interne, Petre Tobă, acuzat de plagiat în lucrarea sa de doctorat

Ministrul de Interne, Petre Tobă, acuzat de plagiat în lucrarea sa de doctorat

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a solicitat ieri după amiază analizarea lucrării sale de doctorat, a declarat pentru Agerpres președintele Autorității Naționale de Cercetare Stiințifică, Tudor Prisăcaru.

Potrivit acestuia, ședința Consiliului Naționale de Etică ar putea să se reunească mai devreme de data de 11 decembrie când era programată următoarea ședință.

„Sedința CNE era planificată pe 11 decembrie. În funcție de programul dumnealor, pentru a se putea asigura cvorumul, vom face o solicitare de analiză dacă se pot întâlni mai devreme”, a explicat secretarul de stat.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat ieri că dacă în cazul ministrului de Interne, Petre Tobă, va exista un verdict de plagiat, „nu poate fi decât o singură soluție”. Potrivit unei anchete Press One preluată de presa centrală, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, este suspectat că ar fi plagiat peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei sale de doctorat.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Meci crucial pentru Chindia
A murit actrița Georgeta Luchian Tudor, soția rapsodului Tudor Gheorghe
Guvern: Rezultatul testului făcut de Premierul Orban pentru COVID-19, negativ; va rămâne în carantină până joi
Tăriceanu: Măsura decretării stării de urgență trebuia luată cu ceva timp în urmă
Cabinetul Orban a depus jurământul de învestitură în funcții
Poate Moldovan să salveze Chindia?
Moțiunea de cenzură ‘’Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot’’ a fost respinsă, marți, de Parlament. Au fost înregistrate 200 de voturi favorabile, 7 împotrivă și 3 abțineri, fiind ne
Premierul a transmis președintelui propunerile de numire a noilor miniștri
Cuc, la semnarea a trei contracte de infrastructură: Domnilor constructori, nu vă mai bateți joc de subcontractorii români
UE sprijină sectorul de tipărire și publicare


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale