Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



03.09.2014 00:25

Negocieri în van la Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște


A A

Metalurgiștii dâmbovițeni, de 7 luni fără Contract Colectiv de Muncă

Metalurgiștii dâmbovițeni, de 7 luni fără Contract Colectiv de Muncă
Încă înainte de 31 ianuarie a.c., de când a expirat CCM, sindicatele de la COS tot poartă negocieri cu administrația, din păcate fără rezultat

❚ Pe de o parte sindicaliștii poartă în continuare discuții cu administrația, iar pe de altă parte, trimit semnale repetate la București, atenționând că numai schimbările promise la legislația muncii mai pot obliga patronul să încheie CCM ❚ Sezonul de vacanță a poticnit și mai mult negocierile, iar insolvența în care se află unitatea metalurgică de la Târgoviște complică lucrurile ❚ Din punct de vedere sindical, este mai mult decât limpede că, din păcate, se vor tăia din drepturile care au fost în Contractul de Muncă vechi ❚ La nivel național, sindicatele încă așteaptă ca guvernul să corecteze legislația muncii, rămasă și azi în varianta PDL&Boc, atenționând că o treime din salariații români nu mai au Contract colectiv de muncă

VIRGIL VOINESCU


Sindicaliștii de la Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște poartă și acum negocieri cu administrația pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă și, în același timp, continuă pe același subiect să ceară sprijinul colegilor de la nivel central, respectiv Federația Sindicală Metarom, și Confederația „Cartel Alfa”.

Discuții peste discuții, fără nicio finalitate

Potrivit liderului Sindicatului Metalurgistul din combinatul târgoviștean, ing. Gabriel Banu, până acum discuțiile „nu au adus nimic concludent, oricâte eforturi s-au depus”, dar și „speranțele într-o rezolvare sunt limitate de cadrul legislativ. Sunt în continuare negocieri, dar nimic concludent. Este și perioada de vară, vacanță și concedii, se mai amână. Dar nu s-a reușit până acum mai nimic. Facem demersuri, discutăm. Oricum, așa cum se vede, nu va mai fi ce a fost. Semnalul este că se vor tăia din drepturile care au fost în Contractul de Muncă vechi. Este aproape clar și mai ales, fiind și în insolvență, este foarte greu să fie păstrate drepturile respective. Și oamenii așteaptă o rezolvare, dar nimeni nu vrea să se semneze un document oricum, în orice condiții. Este normal. Cui îi convine să piardă?”, ne-a declarat liderul de sindicat.

Modificarea legislației, singura care ar mai putea schimba ceva

Totodată, Gabriel Banu a mai precizat: „Și în zona Bucureștiului sunt foarte mulți în vacanță. Nu vorbesc numai în zona sindicală, cât și la nivel guvernamental, la ministere, și nu prea există posibilitatea de discuții. Nu prea ai pe cine găsi să discuți. Trebuie modificată legislația. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, niciun patron nu poate fi obligat să încheie un contract de muncă. Totul se învârtește în jurul legii. În concluzie, vom continua dialogul social pentru modificarea acestei legislații”, a conchis liderul sindical. Subiectul modificărilor la legislația muncii a fost permanent în atenția sindicatelor din județ. Liderii sindicali au atenționat în repetate rânduri că o treime din salariații români a ajuns să nu mai aibă nici Contract colectiv de muncă și, deși s-au făcut câteva reparații salariale și la pensii, rezolvările tuturor punctelor indicate de sindicate se lasă așteptate. Legislația muncii cuprinde 5 mari legi și anume: Legea Sindicatelor, Legea Patronatelor, Legea Conflictelor de muncă, Legea Contractelor de muncă și Legea Dialogului Social.

CCM este expirat de 7 luni

Contractul colectiv de muncă la COS Târgoviște este expirat de 7 luni (31 ianuarie a.c.), iar de atunci sindicatele tot poartă negocieri cu administrația. Din păcate, în tot acest timp discuțiile au fost doar de… dragul discuțiilor și pentru că așa cere legea, șansele de rezolvare fiind aproape nule. În lipsa CCM, dar și pe fondul insolvenței în care se găsește combinatul, administrația ia decizii unilaterale pe drepturile salariale și oferă metalurgiștilor numai ceea ce poate sau dorește. Vă reamintim că la mijlocul lunii februarie 2013, rușii de la Mechel și-au vândut toate activele deținute în România, inclusiv la Târgoviște. În 22 februarie 2013, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea Mechel Târgovi ște de reorganizare și a deschis procedura generală de insolvență a companiei, tot de atunci începând și problemele majore pentru salariați.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Să nu ne uităm istoria
Parteneriat solid între CJD și Asociația Comunelor din România
Inaugurare parcare și intrare nouă pentru Parcul Chindia
Din dragoste pentru Basarabia
Restaurarea Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale
Drum inaugurat la Raciu
Festivități de Ziua Poliției Române
Conferință pe tema pericolului drogurilor
Mincinoșii lui Putin (II)
Amenzi uriașe pentru delicte de mediu


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale