De ce se numeşte Duminica aceasta Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi? De ce mult Înduratul şi Prea Milostivul Hristos devine înfricoşător la judecata de apoi? Întâi de toate este înfricoşătoare judecata, deoarece Judecătorul este drept, iar noi, aici, în lumea aceasta, ne-am obişnuit să deformăm şi dreptatea şi adevărul, în funcţie de interesul de moment. Pentru orice gând, faptă sau cuvânt, deşi simţim că ne arde, găsim totuşi, o scuză, construim o justificare, care să „ne scoată” şi dacă ne-a reuşit credem în ea şi în noi, folosindu-ne, mai apoi, de uitare ca să putem privi către icoană şi altar.

Este înfricoşătoare pentru că aşa ne-o prezintă în Evanghelia de azi chiar Mântuitorul.Va veni întru slava Sa, stând pe tronul slavei Sale şi va zice unora „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu”, iar altora le va zice „duceţi-vă de la Mine, o blestemaţilor...” şi „vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică”. Cred că există Dumnezeu şi afirm acest adevăr care mă locuieşte, atunci cum să nu mă înfricoşez privind acest tablou pe care-l zugrăveşte Mântuitorul Hristos în Evanghelie? Unde-mi va fi locul, la stânga unde este blestemul şi osânda, sau la dreapta unde este binecuvântarea şi viaţa veşnică? Dacă se naşte în mine această întrebare, atunci am o şansă, pentru că mă face să iau aminte la această împărţire clară a oamenilor, în cei ce au făcut şi cei ce n-au făcut. Pentru că mă ajută să mă evaluez din perspectiva judecăţii divine şi, nu din perspectiva înţelegerilor mele sau convenţiilor sociale la care m-am făcut părtaş. Şi mai este înfricoşătoare, pentru că aşa cum ne arată o cântare de la utrenia acestei duminici, acuzatorul meu în faţa Dreptului Judecător voi fi chiar eu, „voi fi vădit de conştiinţa mea”, tot adevărul vieţii mele se va cunoaşte de către toată lumea, toate măştile purtate aici vor cădea, goliciunea care a stat în spatele măştilor fiind vădită tuturor. Şiasta, propria mea conştiinţă o va face.

Acea arsură de care vorbeam şi pe care am adormit-o cu fel şi fel de justificări. În fine, mai este înfricoşătoare, pentru că şi îngerii se tem de ea. Părintele Stăniloaie în Dogmatica sa ne spune că frica îngerilor vine din măreţia judecăţii, dar şi din faptul că, mulţi dintre ei îi pierd acum definitiv pe cei pe care i-au avut în grijă. Chiar dacă nu am conştientizat totdeauna prezenţa îngerului, el a fost acolo unde am fost şi eu, s-a bucurat sau a plâns pentru mine şi m-a ocrotit, chiar şi atunci când eu l-am împiedicat să-şi facă datoria. Este posibil ca acum, la această judecată, adevăratul meu prieten, îngerul păzitor, să se despartă de mine definitiv, despărţire care se face din cauza mea, din cauza relelor mele agonisiri. Datorită rătăcirilor pe care le trăieşte de multe ori cu pasiune, omul îşi dă seama că a pierdut ceva, abia atunci când lucrul acesta se întâmplă. Unele pierderi mai pot fi reparate prin îngăduinţa lui Dumnezeu, dar altele rămân definitive, fiind opera omului ce a ales să trăiască pe contrasens. Privind în urmă la duminica ce a trecut, îl vedem pe fiul risipitor venindu-şi în fire. Cu un dram de înţelepciune şi cu o umbră de smerenie care să ne mişte inima, acum cât mai avem timp, putem repara totul. Asumându-ne modelul fiului risipitor, putem transforma înfricoşătoarea judecată în bucurie, de care se va împărtăşi şi cerul şi pământul, iar prietenul meu, îngerul, mulţumit că şi-a împlinit menirea, va fi o voce din corul bucuriei reîntoarcerii mele. Asta tot eu pot să o fac. Doar aici şi doar acum.

Pr. Nicolae Iordache, Parohia Gheboia