Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



24.03.2015 00:11

În Dâmbovița


A A

Medicii stomatologi fug de mediul rural

Medicii stomatologi fug de mediul rural
Dentiștii fug ca... din gură de șarpe de mediul rural

❚ Pornind de la cazul comunei Bărbulețu, unde oamenii se plâng că de un an, odată cu pensionarea medicului stomatolog, cabinetul a fost închis, în Comisia Consultativă de Dialog Civic s-a ajuns la dezbaterea aprinsă a acestui subiect ❚ Astfel s-a aflat că la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița s-au făcut eforturi de atragere a dentiștilor și la sate, mai ales că plafonul financiar pentru mediul rural este mai mare cu 50%, însă totul a fost un eșec: stomatologii nu renunță la urban ❚ De altfel, cifrele prezentate de directorul CJAS, dr. Alexandra Stan, vorbesc de la sine: din cei 114 medici stomatologi, doar 70 au acceptat să încheie contracte cu Casa

VIRGIL VOINESCU


Cetățenii din comuna Bărbulețu au nevoie urgentă de un medic stomatolog care să se afle și în relație cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmbovița.

Marian Nițescu, președintele Organizației de pensionari Gura Bărbulețului, a declarat recent în Comisia Consultativă de Dialog Civic că dâmbovițenii de aici sunt și în vârstă și săraci și au nevoie de asistență medicală stomatologică, după ce cabinetul din localitate s-a închis de aproape un an, odată cu pensionarea medicului.

„Deși spațiul este dotat cu tot ce este necesar pentru a funcționa ca unitate stomatologică, primăria vrea să facă alte închirieri, numai că în Consiliul Local a fost respinsă propunerea. Dar vă rugăm și așteptăm să ne trimiteți un doctor”, s-a adresat Marian Nițescu conducerii Prefecturii și a CJAS Dâmbovița.

 

CJAS nu poate obliga stomatologii să aleagă și mediul rural

Despre acest subiect, directorul CJAS Dâmbovița, dr. Alexandra Stan, a declarat că, având în vedere că Bărbulețu este o comună mare, se impune prezența unui medic dentist.

„Din păcate însă, nu știu în ce măsură Casa vă poate ajuta. Noi avem o relație contractuală, în cadrul căreia finanțăm serviciile. Politica de sănătate, asigurarea cu medici este de competența altor instituții care intervin în promovarea stării de sănătate și crearea cadrului în care omul se poate adresa unui cabinet care să asigure asistență medicală”, a precizat directorul CJAS.

Totodată, dr. Alexandra Stan a explicat greutățile pe care le întâmpină Casa de Asigurări pentru că stomatologii nu doresc să intre în relație contractuală cu CJAS.

„Personal, pot să vă spun că în anul 2014 am sunat la fiecare medic stomatolog, iar în județ sunt foarte mulți. Posibilitatea noastră de a-i obliga nu există. Numai cel care dorește și își exprimă opțiunea încheie contract. Dar, pentru a asigura totuși și aceste servicii și în mediul rural, de exemplu în zona Moreni nu avem niciun stomatolog în contract cu Casa, am sunat la toți medicii stomatologi. Din cei 114 medici care sunt la nivelul județului Dâmbovița, au încheiat contract numai 70”, a detaliat dr. Alexandra Stan.

Domnia sa a precizat că poate o campanie susținută de CJAS alături de Direcția de Sănătate Publică ar putea avea succes pe acest palier:

„Să mai continuăm această luptă și să convingem medicii să vină și în mediul rural. Nu știu ce se întâmplă, pentru că totuși Casa a făcut niște eforturi, astfel încât să majoreze plafonul medicilor din mediul rural cu 50% față de cel din mediul urban. Nici măcar în aceste condiții medicii nu se duc”, a concluzionat directorul CJAS Dâmbovița.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de dentist la 20.04.2015 16:40

Ce inseamna 50%? Sa zicem ca acopera naveta...De ce as da atunci lucrul la oras cu cel de la tara unde conditiile sunt mult mai grele? Nu aveti logica!!!


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Câștigul salarial mediu în Dâmbovița, sub media națională
Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor
Schimbări pentru Complexul de Vânătoare de la Bolovani
228 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale