România, preventiv, se află sub „ocupație” militară aliată multinațională: NATO. Și, astfel, ca și Polonia, România a devenit o țintă de „linia întâi” a Moscovei. Or, fiind membră a NATO, n-are cum „să miște-n front”. Stăm cu sufletul la gură.

Armata ucraineană a eliberat marele oraș port Herson. Și, cu tot referendumul, sub amenințarea armelor Armatei Roșii, de adeziune la Rusia, locuitorii i-au primit cu un fierbinte entuziasm pe eliberatori. Armata Roșie, însă, nu este prea departe. S-a retras pe malul stâng al fluviului Nipru. Adică peste drum. O victorie uriașă a Kievului, o înfrângere umilitoare pentru Putin, dar totul încă se joacă. Trupele Kremlinului sunt, totuși, pe pământul Ucrainei.

Ursul încă are laba ridicată, Rusia este imprevizibilă. Urletul iadului n-a fost înăbușit. Marii lideri euroatlantici îl îndeamnă pe Zelenski să negocieze cu Moscova. Îl vor lăsa cu ochii-n soare? Pe surse: Washingtonul stă la o vorbă cu Moscova pe după colț. Împreună vor redesena harta? Așa a fost, din păcate, de când lumea e lume: marile puteri i-au făcut hărțile și i-au hotărât soarta. Fiecare având orgoliul / infatuarea că ea are menirea să globalizeze, colonizator, planeta.