Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



19.04.2019 00:15

Seria “Patrimoniul spiritual dâmbovițean”


A A

Mănăstirea Bunea, în inima pădurii

Mănăstirea Bunea, în inima pădurii

Ștefan Khalil


În vinerea dinaintea Floriilor, continuăm serialul nostru cu mănăstirea Bunea. Ctitoria este situată la 25 de kilometri de orașul Târgoviște, pe muntele Vulcana, la o altitudine de 640 de metri. Mănăstirea Vulcana, așa cum era cunoscută inițial, este înconjurată de un cadru natural pitoresc. Aceasta a fost ctitorită în anul 1654, de către demnitarul Voievodului Matei Basarab, Bunea-Vâlcu Grădișteanu, în timpul domniei lui Constantin Șerban. În acest fel, boierul ctitor împlinea o mai veche dorință a tatălui său, care cumpărase acel loc, cu 23 de ani mai devreme. Nu pe măsura greutăților îndurate, lăcașul de cult a avut parte, totuși, de danii, scutiri și privilegii făcute atât de membrii familiei celui care a ridicat-o, cât și de diferiți voievozi ai vremurilor. Așezământul a primit vizita lui Constantin Brâncoveanu, domnul țării la 1695, Ștefan Cantacuzino, Ion Mavrocordat și Mihail Racoviță. Climent Grădișteanu, egumenul, în anul 1726, închină Mănăstirea Bunea Mitropoliei Ungrovlahiei, „ca schitul să fie sub pază și purtarea de grijă a sfintei mitropolii în veci”. Forma bisericii este de navă dreptunghiulară (fără absida laterală), iar naosul este despărțit de pronaos prin doi stâlpi de secțiune octogonală. Pictura acesteia a fost distrusă din cauza reparațiilor și în 1785 a fost acoperită cu o nouă pictură, care există și astăzi, dar este grav deteriorată, în vreme ce catapeteasma se află în condiții mult mai bune. În partea de sud, în exteriorul bisericii, încă se mai află urme ale picturii de la 1785, cu scene privind Judecata de Apoi, Sfinții Gheorghe și Dumitru, Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfinții Trei Ierarhi. În 1860, ctitoria este cunoscută pentru faptul că aici au fost descoperite caiete cu pictură bisericească, ce au aparținut lui Radu Zugravul, un mare pictor al secolului al XVIII-lea. Odată cu secularizarea averilor mănăstirești din 1864, ctitoria trece în proprietatea statului. La 100 de ani după, lăcașul de cult intră în administrarea Mănăstirii Sinaia. După înființarea Arhiepiscopiei Târgoviștei, în 1991, redevine mănăstire de sine stătătoare. În anul 2010, ctitoria a fost introdusă în lista monumentelor istorice. La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon s-a construit un nou corp de chilii și o nouă biserică, în apropiere de vechiul locaș, unde se slujește în prezent, având hramurile Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca și Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Mai mult decât atât, biserica dispune și de spații de cazare pentru pelerini.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Falși „surdomuți”, depistați de jandarmi
Câștigul salarial mediu în Dâmbovița, sub media națională
Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor
Schimbări pentru Complexul de Vânătoare de la Bolovani


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale