Conform unei cutume româneşti străvechi, apărute încă de pe vremea lui Eminescu şi Caragiale, campania electorală pentru ocuparea fotoliului de preşedinte al fascinantei şi originalei ţări numite România, şi nu numai, deja este în plină desfăşurare prin, cum se spune, furarea startului. Suntem, cu un an înainte de prezenţa mioriticilor la urne, în etapa scenariilor pe seama presupuşilor candidaţi la magistratura supremă în stat (şeful ăl mare adică), partidele ieşind la încălzire cu diverse personaje mai mult ori mai puţin credibile (unele, fără îndoială, pe post de iepuraşi, altele având rostul de baloane de încercare).

Lista este încă de pe acum bogată în nume, ofertabilitatea pe trendul de încredere în rândul electoratului stârnind nedumiriri, fie netrezind nimic, indiferenţa, deci, trimiţându-le în neant. O asemenea triplă stare de spirit este în firea lucrurilor, n-ar fi nimic nou sub soarele, cu destule pete, al vieţi politice româneşti! Şi cu toată această stare de spirit în care, de pildă, Mircea Geoană, Laura Codruţa Kovesi, Nicolae Ciucă, Victor Ponta, Gabriela Firea, Dacian Cioloş, chiar Marcel Ciolacu pe care-l vrea partidul chiar dacă el se dă fată mare dorindu-şi un candidat de mare anvergură, ş.a.

Un nume însă a produs/produce nedumirere, românii împărţindu-se, încă de la aflarea despre cine ar fi vorba, în două tabere pare-se ireconciabile. Personajul nu şi-a anunţat până acum intenţia de a se înscrie în plutonul alergător - având în vedere probabilitatea - spre fotoliul de la Cotroceni. Dar, de ceva vreme, circulă frecvent prin ţară pe la întâlniri, multe de taină, sau căţărându-se pe cel mai înalt vârf al Carpaţilor româneşti, Moldoveanu (simbolic, nu?) şi pozându-se cu Tricolorul mângâindu-i fruntea.

(va urma)