GEORGE COANDĂ

Tânărul şi carismaticul preşedinte al Republicii Franceze, monsieur Emanuel Macron, a ieşit, recent, la tribună şi a dat lumii o veste şoc. Attention, s’il vous plaît! Europa se rupe! Şi ne-a explicat cum. Tragedia asta, riscul ca „bătrânul continent” să fie dezmembrat, tocat mărunt-mărunt, i se va trage de la „lepra naţionalistă” („la lepre nationaliste”), care deja bântuie cu furie, molipsind ţară după ţară. Şi, într-un limbaj metaforic, cică „lepra” asta va primi – dacă nu carecumva deja primeşte – de la nişte puteri străine infuzie pentru a fi „basculată” Europa. Şi prima etapă a letalului atac care va fi să producă bascularea / dezmembrarea, de fapt, a Uniunii Europene, va fi pierderea suveranităţii. Care pierdere, într-o anumită formă, s-a şi produs, atâta vreme cât statele dinlăuntrul Uniunii au cedat acesteia o parte din suveranitatea lor. Apropos, oare de care suveranitate a făcut vorbire monsieur le president Macron? Aia a Uniunii Europene? Sau nu cumva a Hexagonului peste care păstoreşte, care numai de lipsă de suveranitate nu duce lipsă? Locatarul vremelnic de la Palatul Elysee nu a fost foarte clar, adică nu i-am prea înţeles profunzimea gândirii. Dar să-l cităm: „într-o Europă divizată de temeri, repliere naţionalistă, crize economice, se vede reapărând...”. Aici apelez la un anacolut. Deci, cu premeditată intenţie, am întrerupt fraza macroniană pentru a o continua cu ceea ce sugerează în subtext: Franţa se redoreşte marea putere mondială de odinioară şi pe care „lepra naţionalistă” n-ar deranja-o, nullement / jamais (nicicum / niciodată). Ea însăşi, invadată înfiorător de copiii semilunii, trăieşte acum o puternică resetare a naţionalismului „cocoşului galic”. Ca scut al prezervării / dăinuirii Fiinţei naţiunii franceze. Şi cum Angela Merkel va fi kaput în curând, Germania fiind ameninţată de spectrul unei retrageri din prima linie a jocului geopolitic, Macron vede Franţa, măcar pentru o vreme, ca unică locomotivă a Uniunii Europene. Oui, există în marş „replierea naţionalistă”, aşa cum există şi temerile basculării / dezmembrării statalităţilor europene. Dar, monsieur Macron, ce ar fi de făcut? Cert, Franţa nu va putea fi tranşată de vreun joc geopolitic. Teamă-mi este că Parisul – şi are o lungă experienţă în acest sens – se vrea (la grande desir) jucător în propriul profit, pe seama/soarta altora. Cum ar fi chiar România. Nu cumva ea însăşi, Franţa, este una dintre „puterile exterioare” (sintagma fiind un eufemism) care încurajează „lepra naţionalistă” ucigaşă a statelor mai mici şi sărăcite? Pericolul, întradevăr, există. Monsieur Macron ştie ce ştie. Attention, s’il vous plaît!