Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.11.2019 00:09

Editorial sportiv: Lovitura de la colț


A A

Lucrurile au scăpat total de sub control

Lucrurile au scăpat total de sub control

COSMIN SAVA

 


 

Ne-am obișnuit ca în fiecare săptămână să apară probleme la meciurile din ligile mici dâmbovițene, dar ce se întâmplă în această stagiune este cu adevărat grav. Tot mai multe bătăi, în care sunt implicați atât jucători, cât și suporteri, numărul scandalurilor crește de la o săptămână la alta și nimeni nu pare dispus să intervină pentru a calma spiritele. Dacă până acum echipele mai serioase nu prea erau implicate în astfel de incidente, a fost bătaie mare și între cei de la Unirea Bucșani și Cetatea Târgoviște, un eveniment regretabil, acestea fiind două dintre echipele care au respectat competiția până acum. Emil Tudor nu se implică, membrii comisiilor iau decizii ciudate, care sunt contestate de tot mai multă lume, iar fotbalul dâmbovițean pare uitat de cei care ar fi trebuit să facă liniște, să ajute echipele, nu să ignore incidente de o gravitate foarte mare. Oamenii implicați în fotbalul dâmbovițean au început din nou să transmită public că își doresc o schimbare, dar au avut șansa să o facă în urmă cu ceva timp, însă atunci au ales să contribuie la distrugerea sportului rege din județul nostru. Ar trebui să înțeleagă că ei au ales ca lucrurile să meargă în această direcție, dar și că puterea este tot în mâinile lor. Ar putea fi mai bine, dar doar dacă își doresc progres și unitate. A devenit tot mai clar că fotbalul mic dâmbovițean poate fi salvat doar dacă cei aflați la conducere vor fi schimbați, timpul lor a trecut, au avut destul momente în care puteau să arate că își doresc progres și că sunt capabili de acest lucru. Nu au reușit, lucrurile merg tot mai rău, e timpul să îi lase pe alții să încerce, pentru că în acest ritm, vom ajunge în mocirlă și nu știu cum vom scăpa de acolo.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Ghergu, dezamăgit de Neicuțescu și Mihaiu
Mișu consideră că Moldovan trebuia schimbat mai devreme
Chindia – Hermannstadt, un meci de care pe care
Săndoi încearcă să păstreze Chindia în prima ligă
Săndoi ar putea fi eroul unui oraș
Eșec pentru Săndoi la debut
Săndoi are o misiune aproape imposibilă
Chindia joacă ce a fost învățată
Primul meci pentru Săndoi pe banca Chindiei
9 finale pentru Săndoi


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Interlopii au ieșit la atac

GEORGE COANDĂ


Odată cu milionul de români care au revenit pe pământul patriei, bucuroasă să- și vadă fiicele și fiii rătăciți prin lumea largă întorși la sânul ei, s-au reîntors și bine „școliții” într-ale tâlhăriei la drumul mare, jafului, violului (traficului de carne vie), atacului, fără nicio teamă de urmări, forțelor de ordine care habar n-au cum să reinstaureze ordinea,... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale