Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.07.2021 00:16

Municipiul Târgoviște...


A A

Locul 2 pe țară privind accesarea de fonduri europene

Locul 2 pe țară privind accesarea de fonduri europene

❚ „Cred că vom depăși performanța de pe exercițiul financiar de anul trecut, când am obținut locul doi la nivel de țară, cel puțin așa arată lucrurile acum, în contextul în care numai într-o singură zi am adus 10 milioane de euro pe un proiect cu fonduri nerambursabile”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan


ȘTEFAN KHALIL


În ceea ce privește atragerea banilor europeni prin proiecte care au ajutat la dezvoltarea comunității, municipiul Târgoviște ocupă locul doi pe țară. Anul trecut de exemplu, a fost obținut un exercițiu financiar de 40 de euro pe cap de locuitor, iar anul acesta poate fi obținută o performanță și mai mare de atât. Pentru că prima reședință de județ din Dâmbovița se află pe poziția a doua la acest indicator în ceea ce privește absorbția de fonduri europene, primarul Daniel Cristian Stan a precizat că administrația publică târgovișteană este pregătită pentru a demara în continuare și oferi proiecte de mare anvergură. ,,Pe ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene, cred că vom depăși performanța de pe exercițiul financiar de anul trecut, când am obținut locul doi la nivel de țară, cel puțin așa arată lucrurile acum, în contextul în care numai într-o singură zi am adus 10 milioane de euro pe un proiect cu fonduri nerambursabile. Anul trecut am avut pe exercițiul financiar 40 de euro pe cap de locuitor, iar anul acesta o să obținem un rezultat mai bun de atât”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan. În Târgoviște, a început ridicarea mașinilor abandonate pe domeniu public În ultimele zile, mai multe mașini vechi abandonate pe domeniul public au fost ridicate. Astfel s-au creat și mai multe locuri de parcare, care până de curând erau ocupate nejustificat. Au fost ridicate nu mai puțin de 100 de mașini abandonate, iar această acțiune nu se va opri foarte curând. Cetățenii care vor să ajute această operațiune să meargă mai repede, pot semnala astfel de situații în care mașinile vechi și abandonate ocupă degeaba un loc de parcare public. Un modalitate ar fi utilizarea aplicației de mobil Târgoviște City App, care poate fi descărcat de pe mai multe servicii de magazine online. Acestea sunt: Google Play, App



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Străzile din satul Suduleni au fost modernizate
Proiectul de asfaltare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere
Schimbări climatice afectează vegetația în sudul județului Dâmbovița
Impozite pentru înfrumusețare și întreținere corporală
Amenzi usturătoare pentru deșeuri reciclabile
327 de locuri de muncă disponibile
Investițiile în comuna Raciu prind contur
Șofer-pericol public, arestat preventiv 30 de zile
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
422 de sancțiuni contravenționale, aplicate de polițiști


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale