Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



06.07.2015 00:10

Biroul Federal a luat primele decizii în ceea ce privește noul sezon


A A

Liga Națională: 13 echipe, program încărcat și un nou club la Târgoviște

Liga Națională: 13 echipe, program încărcat și un nou club la Târgoviște
Echipe mai puține, dar program aglomerat în noul campionat de baschet feminin

❚ Dat fiind faptul că numărul echipelor participante este încă incert, din cauza problemelor financiare, dar și că FIBA organizează o nouă competiție, nu s-a putut supune la vot programul oficial ❚ Biroul Federal a votat desfășurarea sezonului 2015/16 cu doar 13 echipe la start, acesta urmând să se joace la fel ca precedentul, cu precizarea că o echipă va sta în fiecare etapă ❚ Prima etapă din campionat este preconizată pentru ultimul week-end din septembrie sau primul sfârșit de săptămână din octombrie, iar startul play-off-ului - pentru jumătatea lunii martie, urmând ca finalele să se joace la începutul lunii mai ❚ De asemenea, o altă noutate extrem de importantă este faptul că echipele din Liga Națională vor fi obligate să înscrie formații satelit în Liga I de baschet feminin (echivalentul ligii secunde), având dreptul să joace și junioare născute după 2000 ❚ MCM 2013 Târgoviște a fost afiliat la Federația Română de Baschet și este un club deținut de Cătălin Tănase, directorul CSȘ Târgoviște, unde lucrează împreună cu baschetbalista Larisa Toma ❚ Duminică seara, în sala „Transilvania” din Sibiu, clubul care din următoarea stagiune va fi antrenat de Dan Fleșeriu a organizat un eveniment ce a strâns laolaltă o serie de nume grele din baschetul românesc, printre care s-au aflat și numeroși târgovișteni

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

Săptămâna trecută, pe 1 iulie, a avut loc Biroul Federal al Federației Române de Baschet. Principalele subiecte discutate au fost legate de noua componență a celor două campionate, masculin și feminin, respectiv programul competițional. Dat fiind faptul că numărul echipelor participante este încă incert, din cauza problemelor financiare, dar și că FIBA organizează o nouă competiție, nu s-a putut supune la vot programul oficial.

LNBF, cu număr impar de echipe

În ceea ce privește Liga Națională de Baschet feminin, singurul lucru cert până în momentul de față este faptul că această competiție va pleca la drum cu 13 echipe. Și asta se datorează ultimelor două clasate de anul trecut, retrogradatele SCM U Craiova, respectiv CSM Oradea. Cert este că bihorenii nu au solicitat din partea Federației Române de baschet un wild card pentru participare. Din partea clubului oltean, sunt semnale că se dorește continuarea în primul eșalon valoric, dovada fiind wild card-ul acceptat. Biroul Federal a votat desfășurarea sezonului 2015/16 cu doar 13 echipe la start, acesta urmând să se joace la fel ca precedentul, cu precizarea că o echipă va sta în fiecare etapă. Primele opt clasate vor merge în play-off, iar următoarele patru (locurile 9-12) vor disputa play-out, urmând ca ultimele două să retrogradeze (locurile 12 și 13).

Program aglomerat, indiferent de variante

În acest moment, nu se știu exact nici țintarul, nici datele oficiale de disputare ale etapelor. Conducătorii cluburilor Sepsi Sf. Gheorghe, ICIM Arad și Olimpia Brașov au înaintat federației o propunere pentru desfășurarea sezonului într-un format cu 13 echipe, însă rămâne de văzut dacă aceasta va fi acceptată. Singurele lucruri care se cunosc sunt legate de Supercupa și Cupa României. În acest an, se va organiza pentru a doua oară Supercupa la feminin, urmând ca CSM Târgoviște să întâlnească Sepsi Sf. Gheorghe, la mijlocul lunii septembrie. Apoi, în ultimul week-end din septembrie, se va juca primul tur al Cupei României. Aici o echipă va intra prin tragere la sorți direct în turul 2, urmând ca celelalte 12 să dispute prima rundă în sistem tur-retur. Învingătoarele, alături de „lucky team” și echipa extrasă anterior, vor juca sferturi de finală turretur, după care va fi organizat Final Four-ul, undeva la începutul lunii martie, tot atunci urmând să se desfășoare și All Star Game-ul.

Prima etapă din campionat este preconizată pentru ultimul week-end din septembrie sau primul sfârșit de săptămână din octombrie, iar startul play-off-ului pentru jumătatea lunii martie, urmând ca finalele să se joace la începutul lunii mai. Interesant este că în ședința Biroului Federal s-a votat să se dispute meciuri de baschet și în cadrul sărbătorilor de iarnă. Astfel, vom avea etapă imediat după Crăciun, pe 27 decembrie, dar și imediat după Anul Nou, pe 6 ianuarie. Motivul a fost o economie de câteva mii de euro pe care cluburile o pot face, prin biletele de avion pe care le cumpărau sportivilor pentru a merge acasă în acea perioadă.

Echipele vor fi obligate să aibă „satelit”

Perioada de transferuri stabilită a fost 1 august – 24 septembrie. De asemenea, o altă noutate extrem de importantă este faptul că echipele din Liga Națională vor fi obligate să înscrie formații satelit în Liga I de baschet feminin (echivalentul ligii secunde), având dreptul să joace și junioare născute după 2000. Din stagiunea următoare, toate jocurile vor fi înregistrate video, prin noul sistem Info Sport de înregistrare cu 3 camere fixe, cu comutarea trecerii din terenul de apărare în atac și invers. Echipele vor încheia contracte cu Info Sport și vor achita prestația conform facturii, dar ele pot plăti și din drepturile de televizare. La feminin, acestea vin în special din derby-uri, precum și din meciurile disputate în fazele avansate, play-off, Final Four sau finale.

Târgoviște, cu două echipe?

Pentru final, am păstrat și una dintre cele mai interesante decizii. Aceasta este ultima din lista care cuprinde un total de 18. „Biroul federal aprobă în unanimitate afilierea provizorie la Federația Română de Baschet a următoarelor structuri sportive: a) Asociația Club Sportiv Olympus Calafat; b) Asociația Club Sportiv MCM 2013 Târgoviște”. MCM 2013 Târgoviște este un club deținut de Cătălin Tănase, directorul CSȘ Târgoviște, unde lucrează împreună cu baschetbalista Larisa Toma. Tănase a dorit să reafilieze echipa la forul național, vrând să o înscrie în campionatele de juniori în sezonul care urmează.

Remember la Sibiu, cu târgovișteni în prim plan

Duminică seara, în sala „Transilvania” din Sibiu, clubul care din următoarea stagiune va fi antrenat de Dan Fleșeriu a organizat un eveniment ce a strâns laolaltă o serie de nume grele din baschetul românesc. A fost o reeditare a finalei de acum 20 de ani, dintre Sibiu și Steaua, câștigată de ardeleni. Din echipa bucureșteană au făcut parte nume precum Horia Păun (președintele FR Baschet), Cătălin Tănase (director CSȘ Târgoviște), Marius Dobă (team-manager CSM Târgoviște) sau Ștefan Lecca (comentator DigiSport).



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pas important spre semifinale
Ce provocare și-a ales Boriga!
Cezar Papoe câștigă Turneul ITF J60 din Antalya
CSȘ Târgoviște, implicat în multe competiții
Ne-a părăsit Nicolae Guțoiu
Înfrângere pe terenul liderului
Play-off-ul, interzis pentru echipele dâmbovițene
Victorie cu mari emoții
Decizii dure la Comisia de Disciplină și Etică
Titu pierde la Urziceanca


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale