Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



23.07.2019 00:21

Primăria Târgoviște a anunțat:


A A

Licitație ANL lansată pentru UM Gară

Licitație ANL lansată pentru UM Gară

❚ Pentru zona de la UM Gară, unde urmează să se construiască 48 de apartamente destinate specialiștilor din sănătate și educație, a fost lansată deja licitația de execuție ❚ „Referitor la zona Sagricom înțeleg că este în licitație o nouă procedură pentru finalizarea proiectului de acolo în contextul în care contractul cu vechiul executant a fost reziliat”, a declarat primarul Târgoviștei, Cristian Daniel Stan

 

VIOLETA STANCIU

 


 

Se reia construcția de locuințe ANL în municipiul Târgoviște! Edilul orașului, Cristian Daniel Stan a anunțat recent că Agenția Națională pentru Locuințe a făcut primele demersuri în acest sens. Astfel, pentru zona de la UM Gară, unde urmează să se construiască 48 de apartamente destinate specialiștilor din sănătate și educație, a fost lansată deja licitația de execuție, iar pentru zona Sagricom, unde câteva blocuri începute în urmă cu ani buni așteapă să fie finalizate, se are în vedere inițierea unei noi proceduri după ce contractul cu vechiul executant a fost reziliat. „ANL a lansat licitația de execuție pentru cele 48 de unități locative din municipiul Târgoviște, 24 destinate specialiștilor din sănătate și 24 pentru specialiștii din învățământ, la UM Gară, pe locația fostei Unități Militare de la Gară. Valoarea este undeva la 6,6 milioane de lei. Sperăm să înceapă lucrările cât mai repede. Dacă tot am discutat de ANL, referitor la zona Sagricom înțeleg că este în licitație o nouă procedură pentru finalizarea proiectului de acolo în contextul în care contractul cu vechiul executant a fost reziliat”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan în cadrul unei conferințe de presă.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță
Balerinele din Dâmbovița au strălucit la Concursul Național „Lebăda de Cristal” 2024
La limita guvernării europene
Studiu de fezabilitate aprobat pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni
Cutremur de proporții la Găești și Șelaru
Performanță dâmbovițeană la Olimpiada Națională de Română


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale