GEORGE COANDĂ

În clepsidra istoriei s-au scurs 142 de ani de când, într-un moment, şi fast, şi însângerat pe câmpurile de luptă, România şi-a câştigat deplina INDEPENDENŢĂ DE STAT, condiţie existenţială fundamentală care i-a îngăduit ca, după 40 de ani, să-şi făurească, tot deplină, Marea Unire a tuturor pământurilor neamului românesc. Apăruse, deci, pe harta lumii, România Mare. Vatra ancestrală se reîmplinise politic. Iar la 27 de ani de la ACTUL ISTORIC augural din Alba-Iulia, România, câtă a mai rămas, tranşată criminal de nişte mari asasini ai istoriei, bolşevico-nazişti, semna cu sângele ostaşilor săi uriaşa victorie împotriva celui de-al treilea Reich hitlerist şi câştigarea libertăţii unor popoare europene. A suferit îngrozitor, a fost înjunghiată teritorial pierzând din vatra străbună provincii rămase capturi pe la alţii care nici gând să le restituie proprietarului de drept, poporul român, nu i s-a recunoscut contribuţia fundamentală la marea victorie, dar şi-a şters lacrimile (mâhnirea din suflet, însă, nu) şi a mers înainte. Aceste gânduri m-au cuprins, nu fără rost, tocmai acum când, la Sibiu, în vechiul Hermannstadt, au început lucrările unui summit al Uniunii Europene. Şi, de bună seamă, că nu întâmplător s-a fixat ca dată ziua de 9 mai. Este, de câteva decenii încoace, oficial, Ziua Europei. Indiferent dacă herr Klaus Werner Iohannis a pus la cale (a manevrat cu schepsis pe la Bruxelles ca să fie la Sibiu summit-ul taman în anul când se pregăteşte pentru un nou mandat la Cotroceni) evenimentul, pentru naţiunea românească ar trebui să fie de bine că, frumoasă coincidenţă, s-a potrivit să aibă loc pe 9 mai, Ziua Independenţei de stat a României, ziua capitulării Germaniei naziste şi, iată, Ziua Europei unite. Românii nu trebuie să uite ceva esenţial – din păcate, pentru că aşa vor unele forţe oculte potrivnice românilor, uitarea propriei istorii le este inculcată viclean în conştiinţă – şi ar trebui să ştie şi Bruxelles-ul, pentru că există o legătură cauzală logică: fără dobândirea Independenţei de stat n-ar fi fost posibilă apariţia României Mari, şi fără România s-ar mai fi vărsat mult sânge în al Doilea Război Mondial – cobeligeranţa ei a fost una excepţională – şi, tot fără România, nu ar mai fi avut loc astăzi summit-ul de pe Cibin. A nu se trece cu vederea LECŢIA DE ISTORIE a României. Niciodată!