Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



28.07.2020 00:18

Pentru primăria orașului,


A A

Lansare PSD la Găești

Lansare PSD la Găești

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, a avut loc o conferință de presă a PSD Dâmbovița în parcul central din Găești, în cadrul căreia a fost lansată candidatura lui Claudiu Popescu la Primăria orașului! La acest eveniment au mai participat președintele PSD Dâmbovița, deputat, Corneliu Ștefan, președintele executiv, senatorul Titus Corlățean, secretarul executiv al organizației, Daniel Cristian Stan, parlamentarii social-democrați, președintele Consiliului Județean și vicepreședinții PSD Dâmbovița. Președintele organizației județene, Corneliu Ștefan, a prezentat și alți candidați la primăriile din vecinătatea orașului Găești care se pregătesc de campania electorală. De asemenea, acesta a făcut și câteva precizări în cadrul evenimentului. ,,Avem astăzi echipă completă din punct de vedere parlamentar. Patru deputați și un senator de Dâmbovița. Avem toți candidații din mediul rural, din zona Găești din toate comunele, dar nu în ultimul rând, vreau să prezint astăzi, pentru funcția de primar în orașul Găești, un om care a dezvoltat orașul cât timp a condus ca viceprimar administrația locală din Găești. Un om care și-a pus amprenta pe foarte multe proiecte la nivelul județului Dâmbovița și la nivelul regiunii în funcția pe care o are astăzi, directorul AFIR Regiunea Sud-Muntenia, un om care este născut și crescut în orașul Găești”, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Claudiu Popescu, candidatul la funcția de primar al Primăriei Găești, a prezentat proiectul său pe care vrea să-l implementeze în cazul în care va reuși să câștige alegerile în toamnă. „După cum bine știți deja, m-am hotărât să candidez la funcția de Primar al Orașului Găești. Am ajuns într-un moment al vieții și al carierei profesionale în care mă pot lăuda cu o serie extinsă de realizări, în mai multe domenii de activitate și instituții în care am deținut funcții importante, aducând rezultate notabile. În acest moment vin în fața dumneavoastră cu un bagaj vast de cunoștințe și realizări pe care doresc să le valorific, astfel încât să putem dezvolta împreună orașul și comunitatea în care trăim. Proiectul meu: Găești - Smart City! Cu experiența vastă pe care o am în accesarea fondurilor europene, pot garanta că orașul nostru ar putea deveni, în scurt timp, unul dintre cele mai moderne din România și din Europa. Totul devine mai facil, mai prietenos și mai aproape de cetățeni, care astfel nu mai sunt obligați să piardă timpul mergând la primărie, își pot monitoriza consumul de apă, electricitate sau gaze, își pot transmite nemulțumirile sau solicitările către furnizori sau către autorități, au acces gratuit la internet, în parcuri și alte spații publice, astfel încât să își poată rezolva în doar câteva minute foarte multe probleme care până la implementarea proiectului de digitalizare le consumau zile întregi. O astfel de localitate devine și un magnet pentru investitori. Astfel, vom putea avea mai multe locuri de muncă pentru localitatea noastră, vom putea crește calitatea vieții găeștenilor și puterea economică a orașului”. De asemenea, secretarul general al partidului, Daniel Cristian Stan, i-a urat baftă candidatului PSD pentru Primăria Găești: ,,Sunt convins că domnul Popescu va câștiga alegerile aici la Găești, alături de echipa sa. Cu siguranță nu va fi ușor, nicăieri nu este ușor, dar prin muncă, implicare, o campanie curată…bazată pe argumente, sunt convins că vom avea succes”.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier nou în zona de sud a județului Dâmbovița
Doi primari PNL și singurul primar USR au trecut la PSD Dâmbovița
Organizația PRO România Dâmbovița se alătură PSD
Florea Mușat, primarul comunei Băleni, a trecut la PSD Dâmbovița
Potlogi va beneficia de 43 km de rețea de apă și 27 km de rețea de canalizare
PSD Găești anunță planul electoral
Gura Foii va avea apă și canalizare în scurt timp
Centura ocolitoare, în drum spre finalizare
Investiții în infrastructură pentru anul 2024
Necesitatea plafonării prețurilor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale