ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro

Sărbătorile pascale au trecut, dar lacrimile vărsate în aceste zile nu s-au uscat. Continuă să curgă din ochii românilor pe trupul ţării, biciuit de păcate grele. Stihiile s-au răzbunat de la atâta corupţie şi, dacă justiţia pământeană i-a lăsat nepedepsiţi pe cei care se fac vinovaţi de măcelul pădurilor, iată că justiţia divină nu o face, revărsându-şi sentinţele prin tot felul de calamităţi.

Vor înţelege oare românii şi cei cărora le place să li se zică „autorităţi” aceste sentinţe şi lecţii divine, care cad neîncetat din înaltul cerului? Vor fi ele în stare să ne întoarcă pe toţi cu faţa spre Dumnezeu şi să ne plângem păcatele cu lacrimile fierbinţi ale pocăinţei? Ar fi cazul să o facem mai mult ca oricând şi să înlăturăm orice urmă de ipocrizie şi de formalism din gesturile şi atitudinile noastre, fiindcă şi stihiile dezlănţuite ne-o cer.

Mie-mi pare un avertisment divin ceea ce s-a întâmplat în aceste sfinte zile ale Paştelui, când ploile torenţiale s-au revărsat peste România cu mânie prevestitoare de rele şi mai mari. Iar puhoaiele au inundat sate întregi, transformând uliţele lor în albiile pâraielor scoase pe nedrept din matca lor istorică.

I-am văzut pe mulţi jelindu-şi munca de o viaţă, luată de ape, taman în sâmbăta Paştelui. M-au impresionat lacrimile lor de durere, dar şi determinarea cu care credincioşii dâmboviţeni din Răscăeţi, de exemplu, au înfruntat viitura, ducându-se, cu mic cu mare, şi ajutându-se unii pe alţii pentru a ajunge la Slujba Învierii.

Şi, minune Dumnezeiască, puhoaiele s-au retras de lângă Sfânta Biserică şi astfel credincioşii au putut să ia Lumină şi să stea la Liturghie. Am văzut, bineînţeles, şi autorităţile pornite în cizme de cauciuc prin satele inundate, promiţând îndiguiri, ajutoare pentru sinistraţi şi tot felul de măsuri guvernamentale, binevenite de altfel, care însă nu vor cârpi decât parţial efectele dezastrului, dar nu vor trata şi cauzele acestuia.

Una dintre aceste cauze este jaful din codri la drumul mare, ca-n codru, cum spun românii. Dar care codri? Codrii care au dispărut sub joagărele traficanţilor de păduri, cei de pe urma cărora munţii şi dealurile au chelit de podoaba lor silvică protectoare? Autorităţile sunt oarbe sau doar complice la acest dezastru ecologic care bagă periodic sub ape zone mari din România şi-i transformă pe români într-un popor de sinistraţi?

Pagubele sunt uriaşe şi nici o măsură guvernamentală nu le poate acoperi, deşi am văzut că autorităţile, cu puterile lor omeneşti şi cu banii noştri, ai tuturor, sunt implicate în limitarea efectelor dezastrului, dacă ar fi să ne luăm fie şi după ce ni se arată la televizor. Dar parcă poţi să te pui cu mânia divină când aceasta este hotărâtă să-i trezească din somnul raţiunii pe aleşii naţiunii şi pe votanţii lor?

Că şi votanţii, să mă iertaţi că nu vreau să fiu populistă, au partea lor de vină dacă apele le iau ţara de sub picioare de la atâta corupţie care-i lasă pe mulţi indiferenţi. Pentru fraţii noştri români, care au nevoie de solidaritatea noastră, a tuturor, dar mai ales de întărirea credinţei, a fost un Paşte plin de lacrimi. Lacrimi din cer şi lacrimi pe pământ! Ar trebui să ne străduim mai mult să le înţelegem semnificaţia…

 www.alinamavrodin.ro