Și anii au trecut, cum Eminescu spus-a, „ca nouri lungi pe șesuri”, în scurgerea vremii, și „Crizantema de aur” iat-o ajunsă la cea de-a 54-a ediție. Și mulți dintre cei ce au urcat pe scena ei, fie la fosta Casă de Cultură a Târgoviștei, fie la Sala Sporturilor, ori, cele mai multe ediții, la Casa de Cultură a Sindicatelor, fie, de la un timp, la Teatrul „Tony Bulandra” de pe pitorescul bulevard de sub coroanele castanilor prin care, acum, se îngână romanța toamnei din Cetate, mulți, deci, au plecat în eternul empireu al umbrelor, cum, de altfel, foste celebrități, membri/membre în juriu, la rândul lor, s-au refugiat în același empireu, jurizând la festivalurile îngerilor și heruvimilor.

Iar cel ce așterne aceste rânduri, cronicarul, cuprins de o emoționantă melancolie, străbătând acum drumurile din vârstele octogenare, deapănă în suflet caierul celor 54 de ani de la lansarea Festivalului național „Crizantema de aur”, unic până astăzi în peisajul cultural românesc, semnând – ei bine, nici nu-i vine să creadă că bunul Dumnezeu i-a îngăduit această nesperată șansă – a 54-a poveste a sărbătoririi târgoviștene. Și, pentru jurnalist, adică pentru „istoricul Clipei”, este, de bună seamă, o magică șansă, cum, îndrăznește să creadă cu optimism, că această șansă îi va fi dată și pentru a 55-a ediție și, poate... Dar să las destinul să hotărască.

Din caierul cu amintiri se desprind, proiectate pe ecranul memoriei, chipuri, întâmplări și, Doamne, câte au fost! și din care este atât de greu să alegi, iată, însă, de pildă, pentru că merită a fi amintit, gestul salvator, într-un moment când festivalul, după 1989, căzuse în desuetudine, fiind amenințat chiar cu dispariția, al împătimiților oameni de cultură Alina Mavrodin Vasiliu și Teodor Vasiliu, care au creat Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței”, revigorând astfel și dându-i-se o certă strălucire/reînflorire „Crizantemei de aur”.

(va urma)