GEORGE COANDĂ

Oricât aș fi de cârcotaș pe seama lui Klaus Werner Iohannis, și poate că voi mai fi, ei bine, nu sunt însă bântuit de idei și de porniri fixiste, n-o țin gaia-mațu atunci când sibianul ajuns președinte al României ni se înfățișează și cu un chip radios – politic vorbind – întru bunul mers al destinului românilor. Sunt un jurnalist independent, liber de înregimentări politice și de parti-pris-uri partizane.

Ca atare, recunosc că vizita oficială a președintelui României, Klaus Werner Iohannis, în Statele Unite, la invitația omologului său de la Washington, zice-se „cel mai puternic om al planetei”, Donald Trump, a fost un succes. Căci, de la vizita istorică, una de stat, de acum patru decenii și mai bine, a lui Nicolae Ceaușescu la Washington, asta de acum a lui Klaus Werner Iohannis a repus România pe harta geopolitică/geoeconomică a țărilor relevante ale lumii. Și am să fac trimitere aici la momentul primirii sale de la Casa Albă și la conferința de presă de pe peluza celebră a Rasesgarden.Yes, a fost o primire călduroasă, prietenească, destinsă, Donald bătându-l afectuos pe un umăr pe my friend Klaus, după care, și în faimosul Salon Oval și la conferința de presă de pe peluză, president of USA, entuziast, s-a lansat într-un surprinzător și encomiast elogiu la adresa României. De la a recunoaște - și nu mi s-a părut că au fost niște vorbe de protocol diplomatic – că a-l primi la Casa Albă pe Klaus Werner Iohannis este o onoare for my, Donald Trump nu numai că nu a găsit niciun nod în papură României, ci, dimpotrivă, a portretizat-o la superlativ, considerând că este un prieten și un partener, un aliat adevărat în lupta împotriva terorismului, alianță care trebuie consolidată, că este a patra forță militară pe frontul din Afganistan, că SUA și România au multe lucruri în comun, că, în cazul în care noi, românii, vom fi luați în cătarea vreunui dușman, și nu există nicio îndoială, este vorba de Rusia, va sprijini operaționalizarea articolului 5 din Carta NATO. Ba a și plusat: România este o țară minunată, dând de înțeles că este și un factor important de stabilitate în flancul estic al UE și NATO. Iar președintele Klaus, într-o englezească de invidiat a făcut demonstrația că are cuvintele la el, nu s-a mai proptit într-un text fabricat de alții, și-a zis de bine țara, OK, Donald s-a arătat impresionat, și din vizita asta oficială România a ieșit cu o imagine very, very good. Orice ar mai mârâi contestatarii lui Klaus, după vizita asta ar fi înțelept ca, o vreme, să tacă așteptând pasul următor al omului de pe malurile Cibinului, acela traversat de „podul minciunilor”. Și dacă îl vor prinde cu vreo gâscă-n traistă să-l ducă pe pod bătându-i obrazul. Deocamdată, Klaus are mingea la fileu ridicată de Donald. Și dacă, în interesul României și al națiunii române, va gestiona patriotic, da, exact, patriotic, favorabila imagine câștigată la Casa Albă, nici eu nu voi mai cârcoti. Însă, să nu cădem pe spate pierzându-ne uzul rațiunii. Luciditatea și logica elementară ne îndeamnă a recunoaște că nimic pe lume asta (capitalistă) nu e pe gratis. Și la americani cu atât mai mult, că nu mor ei, of course, pe veresie de dragul României. Eu mă întreb care ar fi miza adevărată (ascunsă) a jocului. Până una-alta, vizita oficială americană a lui Klaus a ieșit very well. Și, pe chestia asta, ar fi posibil să-și adjudece și al doilea mandat în deal la Cotroceni. S-ar putea să mă înșel?