La Ankara, Recep Tayyip Erdogan, la centenarul Republicii Tucia, a rostit un discurs halucinant din care am reținut, de pildă: „Israelul comite în mod deschis crime de război […]. Vom spune lumii întregi că Israelul este criminalul de război […] Hamasul nu este o organizație teroristă, este o grupare de eliberatori care-și apără pământul […] Hei, Occidentule, fac apel la tine! Vrei război între Semilună și Cruce?

Ceea ce am fost în Libia și Hagorno-Karabah, vom fi și în Orientul Mijlociu”. Sultanul Erdogan, care, fără îndoială, se vrea padișahul „sferei de influență” otomană din fosta Asie Centrală sovietică până în Asia Mică (Turcia), de fapt a făcut o „declarație de război” împotriva NATO... în care este parte. Sultanul, padișahul, ziceți-i cum vreți acestui otoman care, pare-se, și-a pierdut uzul rațiunii... Să vedem, totuși, care este vinovatul în acest război între semiți. Vinovăția este colectivă.

Încă de la crearea statului Israel în 1948, acesta a tot tins să se extindă și pe teritoriile locuite de arabi palestinieni. Și, tot de pe atunci, arabii palestinieni îi amenință pe evreii israeliți că-i vor îneca pe toți în Marea Mediterană. Și când te gândești că sunt veri primari trăgându-se cu toții de la strămoșul biblic Avraam care, la rându-i, s-a tras din seminția lui Sem, fiul lui Noe făcătorul de arcă salvatoare a ființelor din Potopul revărsat de Dumnezeu pentru a spăla lumea de păcat.

Vedeți unde este eroarea: anti-semitismul nu-i privește doar pe evrei, ci și pe verii lor primari, arabii. Numai că, evreii, nu și nu, doar pe ei îi țintește ura antisemită. Păi, și de aici, iată un prilej de dihonie între veri! Dar de ce să-i bage și pe alții în cearta lor de familie? Era să spun în ciorba lor mereu reîncălzită cu intifade și cu rachete, și cu asasinate, ciorbă cu miros de petrol și de gaze în care-și vâră râturile de veroși… globaliști și americanii, și rușii, și englezii, ba și… globalismul comunist chinezesc.

Pentru Israel este vorba „de al doilea război de independență”, pentru palestinieni de unul de „eliberare națională”, pentru Iran și restul lumii arabe de unul de nimicire a Statului Israel, pentru „marile puteri”, indiferent care sunt ele acum, este unul cu miză – paradoxal – comună, de a-și impune propriile interese afaceriste și de orgoliu în această parte a mapamondului, ceea ce poate duce la sfârșitul umanității.

Deocamdată – tot paradoxal, dar de frica „furiei islamiste” – jumătate din planetă este împotriva Israelului. Vom fi martori ai altui Holocaust? Nu numai al evreilor, ci al tuturor „copiilor lui Dumnezeu” de pe planeta Pământ? Înfiorătoare întrebare.