În fiecare an, ziua de vineri a Săptămânii Luminate este închinată Maicii Domnului, cea care este izvor tămăduitor al tuturor bolilor sufleteşti şi trupeşti. Această sărbătoare, denumită “Izvorul Tămăduirii”, este strâns legată de sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos, fiind foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii. Odată cu primul Paşte, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni sămânţa vieţii şi a Învierii. Sărbătoarea aceasta ne aminteşte de o minune săvârşită în apropierea Constantinopolului, în vremea împăratului Leon cel Mare (457-474), prin apa unui izvor, cu mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor, s-a construit de către Leon şi ulterior de împăratul Justinian (527-565), o biserică numită „Izvorul Tămăduirii”, biserică ce a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopolului. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre bucuria celor bolnavi şi îndureraţi. Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat şi necăjit. Pentru că este Maica Fiului lui Dumnezeu Întrupat, a putut deveni şi Mama noastră. Şi precum şi-a îndeplinit bine rolul de Mamă faţă de Fiul ei Dumnezeiesc, tot aşa îşi îndeplineşte acum datoria de Mamă faţă de noi toţi, fiii ei. Aceasta o face în Biserică, unde Maica Domnului ocupă locul central, aşa cum s-a întâmplat în ziua de Rusalii, când, Duhul Sfânt pogorându-Se, ea se afla în mijlocul Apostolilor. Atâta vreme cât Hristos, Dumnezeul nostru, păstrează trupul luat din Fecioara Maria, această Mamă a Lui participă alături de Fiul ei la suferinţa omenirii, uşurându-o. Spre a ne convinge de puterea formidabilă pe care o are ea în faţa tronului Dumnezeirii, este suficient să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Damaschin, care zice: „Tu, Preasfântă Fecioară, eşti mai de preţ decât întreaga creaţie, că doar din tine singură Creatorul a primit pârga firii noastre omeneşti. Trupul Său l-a făcut din trupul tău, sângele Său din sângele tău”. Încă din primele veacuri, Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în lumea creştină, care o socoteşte cea dintâi rugătoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi. Pictorii se inspiră din cea mai ideală frumuseţe pentru ca s-o zugrăvească şi îngenunchează când îi pictează faţa. Poeţii îi dedică cele mai adânci şi mai sublime versuri. Oratorii şi scriitorii bisericeşti, precum şi Sfinţii Părinţi, în scrierile şi cuvântările lor, se întrec spre a-i împleti cele mai frumoase cununi de laudă. În aceste vremuri tulburi, Preasfânta Fecioară este pentru noi creştinii Maica iubirii, iertării şi milei! Hristos a înviat !

Preot Cătălin Constantin Hârciu, Parohia Fieni