Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



15.05.2020 12:46


A A

Investiții importante în zona fostei unități militare de la Gara Târgoviște

Investiții importante în zona fostei unități militare de la Gara Târgoviște

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele Alin Manole și de directorul Direcției Generale Infrastructură Locală din cadrul instituției, Vasile Dinu, a efectuat o vizită de lucru în zona fostei unități militare de la gara Târgoviște, unde se construiește primul centru comercial de tip mall din județ.
            Consiliul Județean Dâmbovița și-a respectat angajamentele finalizând investițiile la rețelele de apă și canalizare, iar sistemul de iluminat public urmează a fi pus în funcțiune în scurt timp și, nu în ultimul rând, drumul.
Astfel, chiar în cursul acestei zile, a fost purtată o discuție cu reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, prezenți la UM Gară în timpul vizitei de lucru a președintelui Alexandru Oprea, în vederea predării rețelei de canalizare către operatorul economic din județ, rețeaua de apă fiind deja predată. Drumul județean DJ 720E cu patru benzi, care face legătura între centura municipiului Târgoviște și gara orașului, a fost asfaltat, integral, pe toată lungimea acestuia, de 1,242 km, la această dată fiind în curs de finalizare amenajarea trotuarelor și a girațiilor.
În ceea ce privește girațiile din zonă, trei dintre acestea sunt deja în faze avansate de execuție, prin aceste amenajări asigurându-se accesul atât spre Bulevardul Carol I, cât și spre Bulevardul I. C. Brătianu, respectiv, centrul comercial mall.
            Pentru cea de-a patra girație, care nu a fost inclusă în proiectul derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, și care va optimiza racordarea DJ 720E cu strada Petru Cercel, Consiliul Județean Dâmbovița a demarat discuții cu Primăria Municipiului Târgoviște, urmând a se contracta în cel mai scurt timp posibil lucrările de execuție.
Vă reamintim că, în această zonă, Consiliul Județean Dâmbovița a inițiat demersurile și pentru realizarea altor investiții importante, care vor transforma radical acest punct al orașului. Astfel, instituția noastră deja a predat către Agenția Națională pentru Locuințe amplasamentul pentru construirea celor 20 de unități locative și urmează ca, până la sfârșitul semestrului I al anului în curs, să fie demarate lucrările de construcție, cu precizarea că au fost deja inițiate demersurile și pentru asigurarea utilităților acestora (deviere rețea de apă, lucrări de alimentare cu energie electrică, alimentare cu gaze, telefonie și Internet).
            Tot în această zonă, Consiliul Județean Dâmbovița a realizat un proiect care vizează construirea unui stadion omologat UEFA, cu o capacitate de aproximativ 13.000 de locuri, care a fost aprobat de către Compania Națională de Investiții SA (CNI), acesta aflându-se în faza de proiectare a studiului de fezabilitate. Referitor la stadiul acestuia, în semestrul al II-lea al anului 2019, CNI SA a demarat procedura de achiziție publică pentru elaborarea documentației tehnico-economice menționate. Contractul de prestări servicii a fost semnat în ianuarie 2020, urmând ca, după finalizarea acestuia, să se inițieze procedura de achiziție publică pentru proiectare și execuție a obiectivului stadion în municipiul Târgoviște, prin demersurile aceleiași instituții.
            Alte două investiții, aflate în curs de implementare, sunt: amenajarea parcării din zona Școlii de Cavalerie și Centrul ISU, și spații de parcare și amenajări conexe DJ 720E în zona UM Gară, acestea din urmă completând zonele de siguranță ale drumului.
            Toate investițiile asumate de Consiliul Județean Dâmbovița respectă graficele de timp estimate, iar în ceea ce privește centrul comercial atât de așteptat de locuitorii județului, lucrările se vor finaliza în scurt timp, Dâmbovița Mall fiind pregătit pentru a fi inaugurat imediat ce măsurile instituite ca urmare a răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2 vor permite acest lucru.
 
 
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița  



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță
Balerinele din Dâmbovița au strălucit la Concursul Național „Lebăda de Cristal” 2024
La limita guvernării europene
Studiu de fezabilitate aprobat pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni
Cutremur de proporții la Găești și Șelaru
Performanță dâmbovițeană la Olimpiada Națională de Română


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale