Pe lângă materialele pe care ni le pune la dispoziţie pentru realizarea rubricii permanente “File din istoria fotbalului dâmboviţean”, domnul Vasile Neagu nu neglijează nici “Poşta redacţiei”. Astăzi vom publica un articol dedicat celui mai important portar din istoria fotbalului târgoviştean, Narcis Coman, fascinant ca sportiv, dar şi ca om, pentru domnul Neagu.

Despre Narcis Coman, valorosul şi capriciosul portar internaţional al anilor 70-80, se mai deapănă şi astăzi amintiri când se adună mai mulţi microbişti contemporani cu... cariera lui. De fapt, viaţa marelui portar care a activat şi la CS Târgovişte cu mult succes (sub culorile noastre a obţinut titlul de “Cel mai bun fotbalist al anului 1978” şi tot de aici a fost readus la echipa naţională, împreună cu Florin Grigore) a fost o împletitură între adevăr şi ficţiune.Vorba lui: “nici eu nu mai ştiu ce e real şi ce e poveste”.

De la plasarea sticlei de coniac, înfăşurată în prosop, la rădăcina barei şi până la şedinţele de “instrucţie” (ofiţer fiind!) de la “Casa Dâmboviţeană”, imaginaţia microbistului a zburdat liberă, făcând din portarul Narcis Coman un erou, într-un regim cu un singur... “erou”. Eu însă, nu voi apela, în rândurile ce urmează, la vreo istorioară auzită, ci vă voi povesti o întâmplare reală, petrecută sub ochii mei. Cred că era în vara anului 1978. Criza de carne de pe piaţă te obliga să-ţi faci undeva o relaţie, fie şi numai pentru a evita îmbulzelile de la carmangerii, care îţi tăiau toată pofta de mâncare.

Astfel, am apelat la un prieten din copilărie, care era şeful unui magazin de acest profil. O dată pe lună, şi tot era bine. În general, carmangeriile erau goale aproape în permanenţă, doar când aduceau marfă se cutremurau pereţii două-trei ori şi apoi gata, se terminau toate: carnea şi cozile. Acesta era momentul când puteai să primeşti un pacheţel şi să-l piteşti pe sub haină. Atunci am intrat în magazinul prietenului meu, unde mai era un bărbat pe care nu l-am privit atent la început, mă feream de el. “Stai liniştit, nu vezi că e Coman de la CS”, mi-a spus prietenul, care mi-a dat şi pachetul.

Am vrut să plec. Atunci a intrat pe uşă o doamnă în vârstă, solicitând măcar nişte oase, de-o ciorbă. Cum magazinul era complet gol în vitrine, bătrânica a înţeles şi a vrut să se retragă. A fost întoarsă din drum de Narcis Coman, care i-a oferit nu doar porţia lui de carne, păstrată de vânzător, ci şi vreo două-trei pâini aflate în aceeaşi sacoşă. Despre felul cum a mulţumit bătrânica, aproape că nu găsesc cuvinte să reproduc, momentul a fost aşa de pătrunzător, încât şi astăzi îl simt şi-l revăd cu ochii minţii. M-a fascinat!

Ehei, dragi microbişti, ştiaţi voi multe despre marele portar Narcis Coman, dar pe aceasta nu cred că o ştiaţi. Da, şi aceasta este o mare victorie a unui mare portar. O victorie fără aplauze, fără spectatori, arbitri, observatori... Pardon, observator!

Vasile Neagu