Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.12.2021 00:15

La Niculești a avut loc...


A A

Inaugurarea oficială a Căminului Cultural

Inaugurarea oficială a Căminului Cultural

*Cu această ocazie, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate

 

Două evenimente importante au avut loc acum, pe sfârșit de an, în comuna dâmbovițeană Niculești! Este vorba de inaugurarea Căminului Cultural din localitate și de premierea cuplurilor care, anul acesta, au împlinit 50 de ani de căsnicie. La ambele evenimente, care au avut loc în ziua de duminică, 19 decembrie 2021, au participat oficialități locale și județene, parlamentari social democrați, locuitori ai comunei.   

„Căminul Cultural va avea destinația pentru care a fost construit, de instituție de cultură, dar  vom putea să organizăm și evenimente de tot felul, atunci când se vor putea ține și când vom scăpa de pandemie. Acolo mai funcționează un cabinet medical, un medic de familie își desfășoară activitatea două zile pe săptămână, dar și o farmacie. Căminul Cultural de la Niculești s-a finalizat acum, dar construcția lui a început de prin anul 2015, cu faza de studiu de fezabilitate, cu proiectul tehnic, l-am început eu și a finalizat de Compania Națională de Investiții, pentru că este o construcție mare, de peste 600 mp.

În prezent în Căminul Cultural învață elevii  de la școala  Ciocănari... Copiii învață acolo pentru că școala de la Ciocănari,  clasele I-VIII, este în reabilitare. În aceeași zi cu inaugurarea oficială a Căminului Cultural am premiat și cuplurile care au împlinit 50 de la căsătorie. Din totalul de 34 de cupluri au fost premiate 24, iar cei care nu au putut să participe fizic la festivitate au primit acasă diploma și suma de bani”, a menționat primarul comunei Niculești, Dorinel Soare.

 

 

Violeta Stanciu



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post
Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)

GEORGE COANDĂ


2024. 13 aprilie. O zi care ar putea rămâne o dată fatidică în istoria niciodată liniștită a umanității. Iranul ayatollahilort fundamentaliști a atacat cu o ploaie de drone și de rachete Israelul. A fost, se poate spune fără nicio urmă de glumă, un atac dinainte anunțat. De multă vreme, Teheranul, însă, nu a avut la îndemână un „casus belli”, fie și jucat la... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale