George Coandă

Ne aflăm într-un moment politic în care, şi pe stânga, şi pe dreapta eşichierului, se ascut săbiile. Deja se aude zăngănitul bătăliei care se apropie. Iar românii, câţi vor mai fi rămas în sărmana lor patrie mioritică, sunt prinşi într-o cumplită încurcătură existenţială: ce şi cum, pe cine vor vota şi la europarlamentare, şi la prezidenţiale, şi la locale, şi pentru ocuparea fotoliilor din Casa Poporului. Uriaşa falie din societatea românească se adânceşte pe zi ce trece, chiar în acest an al celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, în ciuda apelului (fariseic) la unirea tuturor românilor, lansat de herr preşedintele Republicii, Klaus Werner Iohannis. Dihonia este halucinantă între partide, şi chiar înlăuntrul unora (a se vedea la PSD şi PNL), între Iohannis şi Dragnea/Tăriceanu dar şi între Iohannis şi fostul său pupil, inventat de el pe post de prim-ministru… tehnocrat şi ineficient, Dacian Julien Cioloş. Acesta se dă acum cocoş, vrându-se chiriaş la Cotroceni. Hai să fim serioşi şi corecţi, omul este fie iepuraş (electoral), fie este aruncat la înaintare (sondare) de forţe/interese din afară. Eu, unul, sunt convins că omul din Sălaj este manechinul unor păpuşari bruxellezo-strasboughezi. Aproape că este pe faţă lucrătura asta anti-românească şi idioată. Păcat de prenumele pe care nu şi-l onorează. Dar, ierte-mi-se, nici Iohannis nu-i mai breaz. Că, de aici vine mirarea mea şi a românilor de bun-simţ şi lucizi, de unde procentajul acela „de încredere” statornic la cotă înaltă din sondaje? Sunt sigur că este un pervers „fake-news” de indus în capul românilor ideea cum că ar fi „cel mai iubit dintre pământeni”. Am mai lansat întrebarea asta, obsesiv o lansez şi acum: să-mi spună şi mie cineva, pe cinstitelea, prin ce se califică neamţul pentru un nou mandat la Cotroceni? Mama-mia, n-ar fi atât de nătăfleţi românii încât să cadă orbeşte în plasa unor manipulări care ţin de înalta trădare naţională! Iar „soţietatea ţivilă” ce face în aceste împrejurări? Ah, da, aşa ceva cu adevărat nu există. Pardon, „oengeurile” alea năimite şi tefelista #rezist s-or fi dând ele de aşa ceva, dar nu sunt decât nişte auto-amăgiri. Adică iluzii pierdute pe propria mână moartă. Cred că, la aproape 3 decenii de la momentul aşa-zisei Revoluţii de la 1989, naţiunea română, partea ei uriaşă şi profundă, nu stupida „clasă politică” şi noua burghezie mafiotă, a venit timpul să se trezească. Şi să-şi decidă, repet, cu luciditate, şi PATRIOTIC, pe ce cale a salvării naţiunii vor să meargă. Acum, în al doisprezecelea ceas.